Există multă suferință în lumea asta. Subiectul suferinței umane se regăsește în fiecare perioadă din istorie, când privim să înțelegem care îi sunt cauzele. Mai exact, cum se face ca un Dumnezeu bun să permită suferința? Să fiu sinceră, nu am găsit vreun răspuns care să mă facă să spun: Bine, are sens. Acum sunt OK cu suferința – cancer, răpiri de copii, sărăcie, război și toate celelalte orori! Ca să fiu sinceră, fiecare explicație cântărește mai puțin în balanță comparativ cu tragedia respectivă.

Când eram mai tânără și auzeam această întrebare de ce Dumnezeul cel bun a permis aceste lucruri oribile să se întâmple, mă panicam gândind că dacă nu dau un răspuns potrivit voi face credința vreunuia în Dumnezeu să moară. Dar știm cu toții că au existat oameni care, înfruntând suferința și durerea au săpat mai adânc în credința și încrederea lor în Dumnezeu, sau chiar L‑au găsit pe Dumnezeu prin suferința lor. Bineînțeles, există și din aceia pe care durerea și suferința i‑au convins că nu există Dumnezeu – sau dacă ar exista, nu‑i prea pasă de suferința creației Sale. Am învățat că nu există răspunsuri potrivite la această întrebare.

Povestea cu Iisus când l‑a înviat pe Lazăr aduce niște idei interesante.1 Începe cu faptul că Iisus a primit veste că prietenul lui, Lazăr, este foarte bolnav, dar a hotărât să mai zăbovească vreo două zile acolo unde era și s‑a pornit către locul unde era Lazăr doar când a primit de știre că Lazăr murise. Marta, sora lui Lazăr, s‑a grăbit să‑L întâmpine.

Marta a zis lui Iisus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n‑ar fi murit fratele meu! Dar și acum, știu că orice vei cere de la Dumnezeu îți va da Dumnezeu.”

Iisus i‑a zis: „Fratele tău va învia.”

„Știu,” i-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.”

Iisus i‑a zis: „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”

„Da, Doamne”, i‑a zis ea, „cred că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.”

Apoi apare Maria, mai emoționată…

Maria, când a ajuns unde era Iisus și L‑a văzut, s­‑a aruncat la picioarele Lui și i‑a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n‑ar fi murit fratele meu.”

Iisus, când a văzut‑o plângând, pe ea și pe iudeii care veniseră cu ea, s‑a înfiorat în duhul Lui și s‑a tulburat. Și a zis: „Unde l‑ați pus?”

„Doamne,” i‑au răspuns ei, „vino și vezi.”

Iisus plângea.2

Povestea se continuă și descrie cum l‑a chemat Iisus pe Lazăr și el a înviat și a ieșit din mormânt, deși fusese mort de patru zile. Majoritatea privitorilor au fost uimiți, majoritatea au crezut că Iisus este Mesia. Însă unii tot nu au crezut.

Reacția Mariei în această poveste este firească, umană. Ea a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n‑ar fi murit fratele meu!” Ea cunoștea munca de vindecare a lui Iisus și că El l‑ar fi putut salva pe Lazăr. „De ce n‑ai venit la timp? Dacă ai fi venit totul ar fi fost bine.” Și eu i‑aș fi zis ceva asemănător lui Iisus.

Ce a făcut Iisus? A plâns. A fost mișcat de durerea lor. Iisus știa ce avea de gând să facă, să‑l învie pe Lazăr, fiindcă menționează lucrul acesta mai devreme în acel capitol. Însă durerea celor dragi îl mișcă și plânge alături de ei.

Un alt lucru pe care l‑am observat este că, deși au văzut această înviere glorioasă și miraculoasă, unii oameni încă nu au crezut. Lucrul acesta îmi confirmă că nu contează cum răspund la întrebarea aceea pentru alții ci doar pentru mine însămi. Prin această poveste eu văd că:

  • Iisus își face timp
  • Iisus este prezent
  • Iisus plânge
  • Iisus intervine

Acum noi nu îl avem pe Iisus în carne și oase, iar învierea nu prea este modul cum intervine Dumnezeu, dar totuși eu cred că sunt încă valabile toate de mai sus.

Nu cred că există un răspuns pe de‑a‑ntregul satisfăcător despre cum poate fi Dumnezeu în același timp și bun și iubitor și să permită oribilele suferințe umane. Poate și dacă ar explica El personal tot nu am înțelege, fiindcă pur și simplu noi nu știm ceea ce El știe și nu vedem ceea ce El vede. Însă putem învăța să avem încredere în El și nimeni nu poate face această alegere în locul nostru.


  1. Vezi Ioan 11.
  2. Ioan 11:21-27, 32-35