Am visat că eram invitat la un banchet de lux. Totul în jurul meu strălucea. Pahare de cristal erau umplute cu unele dintre cele mai bune vinuri și toate felurile mele preferate de mâncare erau prezente. Apoi ni s‑a spus „Mâncați și bucurați‑vă”.
Așa că am mâncat și am fost fericit. Până să vină desertul de-abia mai puteam lua o îmbucătură, dar apoi…
… Am auzit ceasul deșteptător. Era 6 dimineața.
M‑am trezit și cu un oftat frustrat am oprit alarma și m‑am târât din pat. Îmi chiorăiau mațele de foame și mi‑am mutat trupul obosit în bucătărie. Nu am găsit acolo nici veselă elegantă, nici vinuri, nici deserturi. Din fericire, am mai avut un pachet de cereale.
Mâncarea din visele noastre are gust bun și de multe ori arată mai bine decât mâncarea reală, însă există o problemă evidentă: nu ne dă nicio putere.
Oamenii sunt flămânzi pentru ceva mai mult decât mâncare. Cea mai profundă foame în viața omului este foamea de iubire. Adânc în fiecare inimă există un gol care necesită umplere și suntem cu toții într‑o căutare disperată cu ce să îl umplem. Însă tot așa cum mâncarea minunată din visele noastre nu ne umple burțile, multe lucruri din lumea asta arată bine, dar nu ne satisfac.
Trupurile noastre au nevoie de mâncare fizică ca să funcționeze. Însă sufletele noastre pot fi satisfăcute doar de Marele Spirit al iubirii, cel care ne‑a creat. Dacă confundăm lucrurile și alergăm după cele care nu trebuie, ne vom trezi flămânzi atunci când ceasul vieții va suna și vom intra în eternitate. Atunci vom înțelege, prea târziu, că nu am mâncat de fapt nimic de valoare.
Dumnezeu dă vieții noastre un scop. El este scopul, planul și viziunea. Totul vine de la El și totul ar trebui să fie centrat în jurul Lui. Iisus a venit pe pământ să ne spună că nu suntem un simplu accident într‑un univers necunoscut, ci că am fost făcuți după imaginea Tatălui nostru ceresc, cu un plan și pentru un scop. Există speranță și nu suntem o simplă particulă neînsemnată într‑un ocean întunecat de uitare.