Când viața cere curaj

„Opriți‑vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10)

Acest verset puternic din Biblie a fost o sursă de mângâiere și de putere pentru mine în momentele când am avut de luat decizii grele în viață. Poate fi intimidant să iei decizii care ar putea să‑ți schimbe cursul vieții, mai ales când deznodământul rămâne nesigur. Totuși, când mă gândesc la cursul vieții mele, văd cum acele momente decizive – unele impuse asupra mea – au lucrat până la urmă spre bine.

Lasă‑mă să‑ți împărtășesc din experiența mea.

Cu optsprezece ani în urmă, unul dintre copiii mei care trăia în altă țară a avut nevoie de ajutorul meu. Tocmai mă mutasem cu altul dintre copiii mei ca s‑o ajut cu nepotul meu cel mai mic și, de asemenea, eram implicată în munca pe care o iubeam. Să las totul și să călătoresc în cealaltă parte de lume era un plan intimidant. Totuși, alegerea era clară când am aflat de circumstanțele legate de îngrijirea nepoțelului meu de șase luni.

Mi‑am făcut bagajul și am călătorit peste ocean, așteptându‑mă că voi sta puțin. Dar după trei luni m‑am confruntat cu o decizie ce urma să îmi schimbe viața: Să cer viză permanentă și să rămân, sau să mă întorc „acasă” la celelalte responsabilități ale mele, la munca mea și la lucrurile mele? Îmi era dor de împrejurimile familiare, dar simțeam și o povară de netăgăduit că trebuia să rămân acolo unde era cel mai mult nevoie de mine.

În mod normal mă gândeam la toate argumentele pro și contra. Cele contra păreau copleșitoare: să stau însemna să las în urmă munca mea, siguranța financiară și toate posesiunile mele pământești mai puțin ceea ce încăpea într‑o valiză. Dar era și un pro de netăgăduit – privirea din ochii nepoțelului meu. Toate sacrificiile s‑au pierdut în fundal în comparație cu alegerea de a fi cu el când avea cel mai mult nevoie de mine.

Deci, am stat.

Optsprezece ani mai târziu pot spune cu încredere că a fost decizia cea bună. Provocările au fost reale, dar au dus la progres personal și la oportunități noi pe care nici nu mi le imaginam. Am găsit susținere – emoțională și financiară – din surse neașteptate, iar calea înaintea mea, deși neclară la început, a devenit tot mai luminoasă cu fiecare pas.

Nepoțelul, după cum s‑a dovedit mai târziu, avea autism. Eu m‑am ocupat full-time de el în primii ani și mai târziu part-time când au început să se implice și părinții lui. Cu cinci ani în urmă, chiar când mă gândeam să merg să‑mi vizitez și ceilalți copii, viața mi‑a prezentat o altă decizie crucială.

Același băiat, acum adolescent, avea din nou nevoie de grija mea full-time. În august 2020 mi‑am rearanjat viața și casa încât să poată veni să locuiască cu mine. A fost un capitol nou, plin cu lecții și provocări, dar și cu bucurii și cu un scop în viață.

Azi acel adolescent se descurcă bine. A terminat liceul și urmează o carieră în IT lucrând cu jumătate de normă. Progresul lui mă inspiră și pe mine zilnic și îmi reamintește cât de important este să spui „da” când ești chemat, chiar și atunci când viitorul este neclar.

În schimb, experiențele mele cu el m‑au dus către noi oportunități. Am devenit Specialist certificat în resurse despre autism iar acum îmi împărtășesc cunoștințele și experiența cu alte familii, îngrijitori și educatori. Prin antrenament și susținere am învățat că, deși viața cu autism poate fi provocatoare, iubirea, răbdarea și înțelegerea pot descuia potențialul din fiecare copil.

Reflectând asupra deciziilor cruciale din viața mea, mi‑am dat seama că indiferent de provocare, noi, creștinii „știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său” (Romani 8:28). Când viața cere curaj, ne putem găsi liniștea în faptul că îl cunoaștem și avem încredere în Dumnezeu.