După șapte ani de secetă în zona unde locuiesc, iată că avem o primăvară ploioasă. M‑a făcut să mă gândesc mult la ploaie.
În ultimii ani am avut o vreme foarte uscată intercalată cu furtuni puternice de ploaie. Vremea uscată a transformat solul lutos în pietre, iar când au venit ploile puternice s‑au produs inundații. Oscilam între vreme caldă și uscată și prea multă ploaie care cădea deodată și nu ajuta la atenuarea secetei. Dezechilibrul din natură a dus la incendii, apă contaminată și chiar moarte, atunci când oamenii au condus prin zone joase și au fost prinși de inundațiile neașteptate.
Acum, după mai mulți ani, natura și‑a regăsit echilibrul, cu primăveri cu ploi regulate. Am avut puțin prea multă ploaie, dar nu a mai luat-o la vale ci a fost absorbită adânc în sol, reaprovizionându‑l. De când ploaia este o ploaie obișnuită în loc de furtună, pământul este capabil să o absoarbă și a contat foarte mult.
Lucrul acesta m‑a pus pe gânduri referitor la momentele de secetă din viața mea spirituală. În momentele dezechilibrate, când nu am petrecut suficient timp cu Dumnezeu, rezultatul era uscăciune spirituală. Apoi petreceam zile întregi în rugăciune, îmbibându‑mă în Cuvântul Său, ceea ce mă întărea într‑o oarecare măsură, însă nu avea același efect ca atunci când citeam zilnic.
Udarea zilnică a sufletului este scopul pentru o viață spirituală înfloritoare. Când avem echilibru în zilele noastre și ne petrecem timp regulat în rugăciune și în citirea Bibliei și a materialelor de devoțiune, avem capacitatea de a absorbi Cuvântul și putem să ne schimbăm. Suntem mai bine pregătiți să rezistăm în momentele de încercare și dezvoltăm rădăcini adânci de credință care ne ajută să avem încredere că Dumnezeu ne va scoate la capăt prin orice furtuni ne ies în cale.
Primăvara aceasta am fost recunoscătoare pentru vremea ploioasă. M‑am bucurat de verdele ierbii și de florile înflorite. Am văzut beneficiile creșterii nivelului apei. Apreciez în special lecțiile despre restabilirea echilibrului în natură și în viața mea.
Dacă nu L‑ai primit încă pe Iisus ca Mântuitor, te poți ruga următoarea rugăciune simplă și Îi poți cere să vină în inima ta și să‑ți dea dragostea Sa, libertatea, adevărul, pacea și fericirea, aici, acum și pentru totdeauna:
Iisus, cred că Tu ești Fiul lui Dumnezeu și ai murit pentru mine. Te rog să mă ierți de păcatele mele, să vii în inima mea, să mă umpli cu Duhul Tău cel sfânt și să‑mi dai darul Tău al vieții veșnice. Amin.