Dimineața trecută am citit un pasaj din Fapte, unde Pavel, în discursul său de rămas bună către biserica din Efes, vorbește despre cum să fii generos și să muncești din greu ca să ai mereu ceva de dăruit celor săraci, fiindcă este mai binecuvântat să dai decât să primești.1 Nu mă așteptam să fiu testată cu aceste principii la doar câteva ore mai târziu.
Eram cu o prietenă și ne bucuram de căldura unei după-amiezi de primăvară pe balcon, savurând un suc rece de fructe. Povesteam despre întâmplările din cursul săptămânii și discutam planurile pentru următoarea lună. Înainte să plece, prietena mea, care este asistentă socială într‑un cartier sărac, mi‑a menționat despre o situație urgentă cu care s‑a confruntat recent.
„Mercy a fost toată viața ei orfană iar acum, din nefericire, la vârsta fragedă de 25 de ani, a fost diagnosticată cu cancer. Își câștiga existența spălând haine pentru oameni și de multe ori nu făcea bani nici cât salariul minim. Fără bani pentru asigurarea medicală, acum mai trebuia să-și plătească și tratamentul urgent de care avea nevoie. A făcut apel la bunăvoința unora, însă tot nu avea suficienți bani pentru medicamente.”
Apoi a făcut o pauză, cu o privire de așteptare. Am simțit impulsul să o ajut, însă era sfârșit de lună și avem facturi de plătit. M‑am bucurat că i‑a sunat telefonul și i‑a distras atenția. Mi‑a dat câteva clipe de gândire.
Ce să fac? m‑am întrebat.
Atunci mi‑a venit în minte un gând: Oare nu ne‑am atins deja cota maximă de dăruire luna aceasta? Iar după ce ne plătim facturile plănuisem să punem bani deoparte pentru nevoile mai costisitoare ale familiei.
Apoi a intervenit conștiința: Oare nu ți‑a dat Dumnezeu de fiecare dată când ai dăruit cuiva în nevoie?
Mintea mea: Adevărat, însă … cum rămâne cu planurile de economie.
Conștiința: De ce nu te gândești la principiile lui Iisus, „celui ce‑ți cere dă‑i” și „ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți‑le și voi la fel”.2
Mintea: Adevărat, însă trebuie să găsesc urgent un echilibru între dăruire și economisire.
Însă conștiința nu voia să renunțe: „Fără plată ați primit, fără plată să dați”.3
Mintea replică: Nu este un pahar cu apă! Vorbim aici de bani, de care nu prea am pe moment.
Conștiința: Gândește‑te la alt principiu de la Iisus: „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le‑ați făcut”.4
Am oftat și când mi‑am ridicat ochii am întâlnit privirea în expectativă a prietenei mele.
„Te pot ajuta.”
Conștiința mea câștigase și cu un neașteptat sentiment de liniște sufletească am băgat mâna în rezerva mea financiară și i‑am dat ce avea nevoie, având încredere că Dumnezeu va umple golul pe care l‑am creat.
Aproape că uitasem de acest incident când, după vreo două zile, m‑am întâlnit la cumpărături cu o veche cunoștință. Înainte să ne despărțim și‑a băgat mâna în geantă și mi‑a dat un plic lipit, spunându‑mi: „Dumnezeu mi‑a pus pe inimă să‑ți dau asta, după toate câte ai făcut pentru mine. Sunt sigur că o persoană generoasă ca tine va găsi ceva util să facă cu ei.”
Când am ajuns acasă am găsit o sumă generoasă în plic, care încheia pentru luna aceasta ciclul de dăruire și primire.
Când creăm un vid prin dăruire, acesta absoarbe în el binecuvântări financiare dar ne și aduce fericire și împlinire. Încurajează prietenia și camaraderia. Ne protejează de fobia acumulării de lucruri materiale și ne învață ciclul dăruirii și primirii. „Fără plată ați primit, fără plată să dați”.5