Se spune că viața noastră depinde de patru mari decizii care ne conduc spre ceea ce suntem în prezent: cariera pe care neo alegem, cu cine ne căsătorim, prietenii pe care nii facem și ceea ce credem. Eu aș spune că ceea ce credem este cel mai important dintre cele patru deoarece aceasta le influențează în mare parte pe celelalte trei.

Fiecare dintre noi are probabil o poveste despre momentul de cotitură din viața lui care ia modelat sistemul de credințe. Aceste experiențe fac parte din ceea ce numim „mărturia noastră”. Povestea vieții noastre vorbește cu greutate. Prin ea spunem ascultătorului că dacă un lucru ni sa întâmplat nouă atunci este posibil să i se întâmple și lui. Poți citi despre cum șia spus Pavel povestea sa în Fapte 22. Poate că poveste ta este încă în desfășurare. Iată povestea mea:

Aveam 19 ani când am hotărât să îmi petrec vara la ferma abandonată a familiei mele în mijlocul sălbăticiei din Pennsylvania, America. Nici nu sar mai fi putut numi o fermă. Nu mai era în picioare decât scheletul câtorva clădiri. Cu patruzeci de ani în urmă era o fermă plină de forfotă pentru tatăl meu și familia lui de șapte gălăgioși frați și surori, dar un tractor care ara în zonă a trecut peste o țeavă de gaz care sa aprins și a făcut casa scrum. Nimeni nu sa ostenit să reconstruiască casa și de aceea proprietatea a revenit la starea ei de natură sălbatică. Însă departe de toți și de toate, era locul perfect, fără nimic ce sămi distragă atenția, ca să mă gândesc la direcția vieții mele în viitor. Vârsta de 19 ani poate fi un moment de cotitură, când mulți iau decizii importante pentru viață, și așa a fost și pentru mine.

Eu și câinele meu am trăit șase săptămâni în simplitate totală. Făceam plimbări lungi prin pădure, înotam în râu, meditam și scriam poezii. Am trăit cu fragi, musli și boabe de soia. Am botezat locul „Strawberry Fields Forever”(„Câmpurile eterne de căpșuni”) după cântecul Beatles cu acest nume, care romanțează lumea eternă idilică pe care eu speram să o găsesc în această simplitate naturală.

La vremea respectivă am încercat să mă exprim scriind în stilul „fluxul conștiinței”, iar fotografiile mele erau la fel de confuze. Împreună cu niște prieteni am organizat o expoziție cu „arta” noastră, pe care am numito „ciudatism” în speranța că va da naștere unui nou curent artistic. Însă a fost ceva de scurtă durată când neam găsit a doua zi „arta” noastră la gunoi. Omul de serviciu a crezut că este gunoi.

În acea perioadă din viața mea am consumat ocazional LSD și marijuana, ceea ce mia cam încețoșat mintea încât simțul meu al realității era cam distorsionat. Toate acestea se întâmplau pe fondul turbulent al anilor ʼ70, cu Războiul din Vietnam, revoltele rasiale, lupta pentru drepturile civile și o națiune plină de tineri în căutare. Tânjeam după o viață simplă ca să mă reconectez cu natura și sămi regăsesc rădăcinile spirituale.

Am crezut că poate arta Zen de tragere cu arcul mă va ajuta. Eram fascinat de marii maeștrii, despre care citisem că puteau trage o săgeată direct în centrul țintei iar cu a doua săgeată o despicau pe prima în două. Am încercat și eu de multe ori să ating centrul dar miam petrecut majoritatea timpului căutândumi săgețile. Cred că îmi vor trebui câteva vieți ca să stăpânesc această artă, mam gândit eu. Acum știu de ce maeștii erau totdeauna reprezentați chei și cu bărbi lungi – pentru că lea luat foarte mult timp să reușească să tragă drept. Însă eu eram grăbit să găsesc iluminarea.

Tânjeam după un loc și un simț al comunității în schimbul neantului ceresc pe care îl promiteau unele crezuri. Deci, deși am găsit o oarecare pace trăind o viață semi-pustnică, miam dat seama că pacea pe care am găsito în natură este doar temporară. Trebuia să găsesc o pace mai durabilă pentru când mă voi confrunta cu realitățile dure ale vieții de zi cu zi – o pace care nu depindea de circumstanțele exterioare, cineva sau ceva care va liniști valurile tumultoase ale vieții. Mersesem ocazional la biserică și eram credincios cu numele, însă nu prea înțelegeam cu inima ce era creștinismul sau cum mi sar fi aplicat mie.

Atunci sa întâmplat ca sora mea sămi spună despre Iisus. Am descoperit că Iisus este mai mult decât tradiții și ritualuri. El a fost omul care a trăit „viața simplă” perfectă, mergând peste tot și făcând bine. El nu numai că a vorbit despre iubire, dar șia și dat viața pentru iubire. În contextul acelor vremuri El era „hipiotul perfect”, fără efectele drogurilor și alte mahmurelii pe care le avusesem eu. Lam chemat în inima mea și a fost ca o sămânță care a început să crească și a continuat să crească pe măsură ce citeam Cuvântul Său, mă rugam și îmi împărtășeam credința cu alții.

Câteva luni mai târziu, pe când eram în vacanță în Canada, am intrat întrun lac și mam tăiat la picior în niște pietre ascuțite. Când stăteam pe mal și încercam sămi oblojesc rănile am privit cerul turcoaz. Fiind în pragul unei decizii de importanță majoră în viața mea mam întrebat dacă nu cumva acest incident avea vreo semnificație pentru mine, așa că Lam rugat pe Dumnezeu sămi vorbească despre ceea ce sa întâmplat.

Nu am auzit un mesaj efectiv în cuvinte, dar mia vorbit inimii prin ceea ce Biblia numește „un susur blând” 1. Mia spus: Aruncăte cu avânt înainte sau stai pe mal. Dar dacă intri în apă te vei tăia. Știam că înseamnă că trebuia să merg înainte și să iau o decizie cu curaj, făcând ceea ce știam că este corect fără să mă îngrijorez de consecințe.

Așa că am sărit și am decis să îmi dedic viața în serviciu pentru Dumnezeu în multe feluri și în multe țări și iatămă acum, după vreo 40 de ani, bucurândumă că am făcuto. În Proverbe spune: „Căci Domnul va fi nădejdea ta și El îți va păzi piciorul de cădere”. 2 Cu siguranță a făcut de multe ori asta în viața mea.

În Iisus am găsit pacea pe care o căutam. Fără să fug de lume ci în lume, însă fără să fiu complet parte din lume. Avem cu siguranță uneori nevoie de liniște și să ne detașăm de toate – chiar și Iisus a trebuit să lase în urmă uneori mulțimile ca să fie singur și să vorbească cu Tatăl Său. Dar nu trebuie să uităm că există o lume care are nevoie de pacea pe care noi am primito de la El – acea pace care depășește înțelegerea umană. 3

Privind în urmă, la decizia mea importantă, pot spune că nu am regrete. Iisus este adevărul și calea spre viață. El ma călăuzit spre pășuni verzi, pe lângă ape cristaline de munte. 4


  1. 1 Regi 19:12
  2. Proverbe 3:26
  3. Vezi Filipeni 4:7.
  4. Vezi Psalmul 23:2.