Recent am devenit mamă a doi copilași drăgălași. Primirea unui nou copil în familie aduce multe emoții noi, multe bucurii și multe lecții noi. Cea mai recentă provocare a mea este să mă pregătesc să revin la muncă și să-mi pregătesc fetița de trei luni cu această tranziție. Fata cea mare (care are aproape patru ani) nu a agreat să bea lapte din sticlă și se pare că și a doua este la fel. Simt aceeași dezamăgire că trebuie să irosesc și să arunc atâta lapte neterminat.
Vărsând prețioasa hrană în chiuvetă îmi doresc să o fac cumva să înțeleagă că ceea ce fac este pentru binele ei. Îmi doresc ca ea să înțeleagă că acest lapte este la fel de bun ca laptele matern cu care era obișnuită, dar într-o formă diferită. Știu că nu este la fel de cald, de comod, de moale și de alintător, însă este perfect potrivit pentru nevoile ei viitoare. Îmi doresc ca ea să înțeleagă că nu încerc să o supăr, sau să o fac să sufere nedându-i ceea ce vrea, sau că nu îi înțeleg plânsetele de foame și de frustrare. O fac pentru că o iubesc și pentru că doresc ca ea să poată face față schimbărilor care vor urma și să treacă mai ușor în următoarea fază din viața noastră.
Pe măsură ce se apropie ziua când trebuie să revin la lucru, încep să mă simt stresată. Într-o seară, aplecată peste chiuvetă, mă gândeam la ultimele 6 luni și la câte s-au schimbat pentru familia mea. Cu un an în urmă eu și soțul meu și doi prieteni apropiați începusem o afacere care a avut foarte mult succes. Am amânat să avem al doilea copil ca să ne putem concentra asupra afacerii. Munca era foarte satisfăcătoare și compania celor cu care lucram plăcută. Era ca un vis devenit realitate și aveam multe speranțe pentru viitor. Iar după ce afacerea era lansată speram să avem un an mai liniștit ca să ne concentrăm mai mult asupra familiei.
Dar nici nu am intrat bine în al doilea an de funcționare că am avut o neînțelegere de principii cu unul dintre parteneri. Dintr-o dată ne-am trezit că trei dintre noi am pierdut tot ce am investit în afacere și chiar mai mult. A fost o pierdere dureroasă din mai multe puncte de vedere.
Am oftat revenind cu mintea la realitate și mi-am înghițit nodul din gât. De ce a trebuit să se întâmple asta? De ce trebuie acum să îmi las micuțul așa de devreme? De ce ne-a rănit această persoană așa de mult? Fiecare an aduce cu el alte moduri prin care să ne fie testată suportabilitatea, dar acesta le-a întrecut pe toate. Când vom putea și noi să ne luăm o pauză?
Nu eram atunci deloc cu gândul la aspectul spiritual, însă dintr-o dată mi-a venit un gând în minte, ca și cum mi s-ar fi luminat mintea în vâltoarea gândurilor mele tulburate. Poate că situația prin care trec eu acum cu bebelușul meu este asemănătoare cu ceea ce trebuie să facă Dumnezeu uneori în viețile noastre. El nu ne vrea decât binele, însă uneori lucrurile pe care le permite în viețile noastre nu ne par bune deloc. Ne confruntăm cu lucruri ciudate, necunoscute și inconfortabile. Nu vedem altceva decât acel lucru nesuferit și ne simțim despărțiți de căldura și de apropierea cu care ne-am obișnuit.
Sufletul meu plângea precum bebelușul meu pentru că nu vedea nici un bine care ar fi putut veni din această situație. Din fericire, eu am un Tată Ceresc care este atotștiutor și atotputernic, care nu va renunța niciodată la mine în momentele mele de slăbiciune. El îmi șoptește ușor în timp ce îmi șterge lacrimile: „Îți voi da ce ai nevoie. Știu că pare dificil și că suferi dar, dragul Meu copil, Eu știu de ce ai nevoie pentru faza următoare din viața ta. Vreau să te echipez cu calitățile de care ai nevoie, iar dacă ai încredere în Mine și iei ceea ce îți ofer, vei vedea curând că vei fi la fel de împlinit și de satisfăcut ca înainte. Însă acum vei fi mai înțelept și mai capabil să faci față viitorului și lucrurilor pe care le am pregătite pentru tine.”
Cât de mult trebuie să-L doară pe Tatăl nostru Ceresc atunci când nu avem încredere în El și lăsăm să ne scape prețioasele Lui oferte, când ne opunem eforturilor Lui de a ne ajuta și protestăm vehement. Oare câte din darurile Lui am ratat, sau doar am ciugulit din ele și nu m-am bucurat din plin de ele? Toate acele lucruri bune ar putea fi ale mele dacă doar aș avea încredere, m-aș supune dorințelor Sale, aș accepta schimbarea și aș depune puțin mai mult efort și aș vedea unde mă duce.
Meditând asupra acestor lucruri mi-au venit în minte nenumărate situații din viața mea când am avut de-a face cu durerea, nedreptatea și cu provocări ce păreau descurajatoare. Cu timpul am văzut că fiecare dintre ele nu era decât o treaptă care m-a condus către locuri noi, către oameni noi și către experiențe noi, care apoi mi-au adus bucurie, împlinire și îndemânări noi ce m-au pregătit pentru celelalte ocazii ce mi-au venit mai târziu în cale. Fără acele traume și drame din trecut știu că nu aș fi avut credința și încrederea pe care le am azi pentru a înfrunta acest ultim eveniment ce îmi poate schimba viața.
Deci, Tată, încălzește acea sticlă. Am încredere în tine.
Bea până la fund!