Fiecare zi este plină cu lucruri pentru care să-Mi mulţumeşti. Unele sunt evidente, altele ascunse; unele sunt spectaculoase, altele deghizate în lucruri obişnuite sau chiar în probleme. Însă toate lucrurile care îţi vin în cale ar trebui primite cu mulţumiri şi recunoştinţă. După cum a scris apostolul Pavel: „Mulţămiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu”.[1 Tesaloniceni 5:18]
Poţi aduce mulţumiri pentru fiecare situaţie, deoarece Eu pot aduce ceva bun din fiecare.[Vezi Romani 8:28.] Chiar şi atunci când totul pare sumbru Îmi poţi mulţumi că am lucrurile sub control. Şi, fiindcă te iubesc şi Mă îngrijesc de tine, poţi fi sigur că tot ce apare în calea ta este conform planului Meu.
Cu cât recunoşti mai bine mâna Mea în tot ce ţi se întâmplă şi Îmi mulţumeşti pentru asta, vei găsi mai multă inspiraţie, mai multă bucurie şi mai multă pasiune pentru viaţă. Lucrul acesta se va vedea în munca ta, în modul cum interacţionezi cu ceilalţi oameni şi în modul cum reacţionezi în faţa situaţiilor în care eşti pus. Se va vedea în atitudinea ta, în deciziile tale şi în faptele tale. Vor fi mai pozitive, proactive şi mai productive. Vei fi mai fericit şi îi vei face şi pe alţii mai fericiţi.