Plimbându-mă printr-o grădină botanică din Kolkata, India, am fost captivat de culorile vii şi intense ale florilor. Pentru câteva ore m-am simţit scos din agitaţia oraşului şi purtat într-o lume de frumuseţe. În drum spre ieşire am intrat în birou să felicit personalul pentru cât de bine aranjează şi se ocupă de plante.
Directorul era în acea zi acolo şi era bucuros să-mi împărtăşească tot felul de informaţii despre grădină. Am aflat că fusese începută în 1820 de misionarul William Carey – cea mai veche grădină de acest tip din India – cu scopul de a-i ajuta pe localnici într-un mod mai practic. El a văzut că ţăranii foloseau seminţe de calitate inferioară şi tehnici de cultură ineficiente şi a dorit să le îmbunătăţească vieţile şi să-i ajute să înţeleagă, după cum spunea el, „capacitatea solului de a îmbogăţi o naţiune până aproape la infinit”.
Viziunea lui Carey a fost cu mult mai mare decât simplul fapt de a planta şi de a expune flori frumoase. El a adunat specii de plante pe cale de dispariţie şi le-a introdus în grădina botanică pentru a fi păstrate pentru viitor. A introdus de asemenea plante precum porumbul, bumbacul, ceaiul, trestia de zahăr şi arborele de chinină 1 din diferite ţări şi a introdus conceptul de cultivare a pământului în acea parte a Indiei. El a avut succes în a-şi răspândi viziunea iar societatea creată de el a ajutat la introducerea unei game largi de cereale, a cultivării pentru vânzare, a fructelor, legumelor şi a altor pomi şi plante.
Am fost uimit că moştenirea lăsată de Carey trăieşte şi după aproape două secole de la ideea lui iniţială. Când el şi-a pornit grădina era un concept cu totul ieşit din comun şi cu siguranţă că a întâmpinat multe provocări şi multă opoziţie. Cu toate acestea, pe lângă faptul că s-a îngrijit de soţia lui bolnavă, că a tradus Biblia în câteva limbi locale şi a încercat să abolească practicarea suttee-ului (arderea soţiei odată cu soţul decedat), Carey a perseverat.
Grădina a fost mutată de câteva ori, până când, în 1870, a ajuns în locaţia prezentă. Aici a supravieţuit la războaie, răzmeriţe, secete şi dezastre. Zona întinsă pe care se află grădina este acum o zonă cu mare potenţial imobiliar în centrul oraşului şi sunt sigur că unii ar vrea să o transforme în ceva mai profitabil, însă grădina a devenit un bun de valoare pentru comunitate şi este puţin probabil să fie cedată lăcomiei. Dacă ar fi să porneşti în ziua de azi un proiect ca acesta, în această locaţie, ar fi o sarcină monumentală – dacă nu chiar imposibilă. Însă anticiparea lui Carey şi munca lui din greu în toţi acei ani a făcut posibil ca astăzi oamenii să se bucure de puţin rai pe pământ.
M-a ajutat să-mi dau seama că ceea ce facem noi astăzi poate avea un impact uriaş asupra viitorului şi a generaţiilor care vor urma. Munca lui Carey în grădină arată ce moştenire putem lăsa în urma noastră. El şi-a urma viziunea şi a dat roade, atât literal cât şi figurativ vorbind. Uneori noi nu apreciem magnitudinea influenţei noastre. Fiecare suflet pe care îl atingem sau pe care îl ajutăm va avea un efect în lanţ de-a lungul anilor până în eternitate, însă necesită săpat şi semănat pentru ca acea primă sămânţă să formeze o grădină.
[divider icon=”ellipsis-horizontal” style=”none”]
Când ceea ce faci contează
Vocaţia fiecărui bărbat şi a fiecărei femei este să-i slujească pe oameni. – Lev Tolstoi (1828–1910)
„Aş vrea să adaug puţină frumuseţe vieţii” spuse Anne visătoare. „Nu doresc neapărat să-i fac pe oameni să ştie mai multe… deşi ştiu că asta este o ambiţie nobilă… însă mi-ar place dacă viaţa lor ar fi mai plăcută datorită mie… dacă ar avea puţină bucurie sau un gând fericit care nu ar exista dacă eu nu m-aş fi născut”. – Anne Shirley în Anne’s House of Dreams(Casa viselor lui Anne), de Lucy Maud Montgomery (1874–1942)
Imaginează-ţi un ţăran. Tocmai a trecut printr-un an dificil şi se îngrijorează pentru viitor. Oare va fi mai bună recolta anului viitor? Indiferent de disperarea lui, el nu poate să stea în casă privind în gol în ceaşca de ceai la masa din bucătărie. El trebuie să se gândească la viitorul fermei şi al familiei sale.
Aşa că se ridică, iese afară cu anxietate şi îşi plantează seminţele. Vânturile vor bate, ploaia va cădea, soarele va străluci. În timp roadele vor creşte. El va reveni în casă mai fericit, cu roadele muncii sale în siguranţă în hambar.
Dacă nu ar fi putut să vizualizeze rezultatele nu ar fi semănat niciodată seminţele. Dacă nu ar fi ieşit din casă nu ar fi existat nici o recoltă. Aşadar trebuie şi noi să ne depăşim limitele confortabilului şi să ne realizăm ţelurile, chiar şi atunci când ne este greu. Aşa ne vom pune şi noi amprenta. – Chris Hunt
- un arbore cu frunze persistente, din a cărui scoarţă se produce chinina, un alcaloid folosit ca medicament contra malariei ↑