O pace eu am cunoscut,

În ciuda trupului meu căzut,

O ancoră de suflet pentru mine

Și pot să spun: „E bine”.

Am cântat de nenumărate ori acest cântec cu speranța că repetând aceste cuvinte să găsesc și eu niște pace. Dar nu m-am simțit liniștită. Sufletul meu era tulburat, chiar terifiat. Unde este Dumnezeu în acest dezastru? Unde este Dumnezeu în această nesiguranță?

Sunt sigură că vorbeam ca ucenicii lui Iisus când au fost prinși de furtună pe mare. Iisus, netulburat, dormea. Ucenicii L‑au trezit spunându‑i: „Învățătorule, nu‑Ți pasă că pierim?” Iisus s‑a sculat și a spus mării: „Liniștește‑te!” iar furtuna s‑a oprit și marea s‑a liniștit. Apoi Iisus le‑a spus ucenicilor: „Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n‑aveți credință?” Iisus nu i‑a întrebat asta fiindcă le era frică de furtună; ci fiindcă ei puneau la îndoială faptul că El s‑ar fi îngrijit sau nu de ei.1

Și iată că eu aveam aceleași temeri: Doamne, nu‑ți pasă? Liniștea mea sufletească și uneori chiar credința mea depind de modul în care lucrurile se întâmplă sau nu se întâmplă după cum vreau eu.

Iată câteva lucruri care îmi fură pacea:

  • Am tendința să trăiesc o pierdere nouă în combinație cu alte pierderi din trecut și astfel retrăiesc durerea trecută în combinație cu cea prezentă.
  • Renunțarea. Cât ne chinuim când știm că voia lui Dumnezeu este în conflict cu ceea ce ne dorim noi!
  • Când am nevoie de ceva (sau doresc ceva) și nu am, îmi este greu să‑mi găsesc liniștea.

Poate mă înțelegi. De fapt, cred că în astfel de situații nici nu te aștepți să ai liniște, tot așa cum este de așteptat să ne fie frică în furtună, într‑o bărcuță zgâlțâită încoace și-ncolo de valuri. Dumnezeu nu se supără că ne speriem – știe că furtuna este înfricoșătoare – dar ne spune că Iisus este cu noi în barcă și n‑ar trebui să punem la îndoială grija Sa pentru noi.

Înapoi la mine și la sufletul meu tulburat. Tocmai pierdusem un membru al familiei, dintr‑o dată și în mod dureros. Unul dintre copiii mei avea probleme serioase de sănătate. Altul era la răscruce de drumuri. Uneori ți se pare prea mult, liniștea te părăsește și, precum apostolii, punem la îndoială grija lui Dumnezeu.

Dar, bineînțeles, Iisus este cu mine în barcă, iar Lui chiar îi pasă. Am citit din nou acea întâmplare. Am cântat imnul acela frumos din nou și din nou, chemând pacea înapoi în sufletul meu și a venit.


  1. Vezi Marcu 4:35-40 (cu traducere din engleză)