Te simți uneori ca un eșec? Lucrurile nu s‑au rezolvat așa cum ai crezut sau cum ți‑ai dorit? Ai fost dezamăgit în așteptările tale și nu ți‑ai atins țelurile?

Ei bine, hai să‑ți spun despre un om care s‑a simțit un eșec total.

A fost de cele mai multe ori așa de deprimat că simțea să renunțe complet la viață. La 14 ani îi muriseră deja ambii părinți. Apoi a fost dat afară de la școală, ceea ce însemna că și‑a pierdut șansa la o educație superioară și la visul de a deveni pastor. S‑a chinuit cu singurătatea și izolarea. S‑a luptat cu teama de moarte. Și a murit la o vârstă fragedă în sărăcie, după o boală severă și fără cine știe ce realizări.

Se văzuse ca un eșec și tot așa l‑au privit și mulți din vremea sa. Însă povestea lui a inspirat mulți misionari și lucrători pentru Dumnezeu, atât în trecut cât și în prezent. Cei pe care i‑a convertit au continuat să mărturisească și altora, iar munca sa misionară i‑a influențat pe mulți. Generații de creștini au fost inspirați de jurnalul lui de rugăciune.

El a murit fără să știe dacă a reușit să realizeze ceva, cu doar o mână de convertiți. Viața lui s‑a remarcat doar după moartea sa.

Tocmai greutățile vieții sale – așa numitele sale eșecuri – sub formă de îndoieli și de depresie, de chinul sufletesc, i‑au ajutat pe mulți misionari, încurajându‑i și întărindu‑i în misiunile lor.

A fost oare cu adevărat un eșec? Sau poate că Dumnezeu a dorit să folosească viața sa precum o lumânare – care deși are o lumină firavă și de scurtă durată – să lumineze și să încurajeze generațiile viitoare de lucrători pentru Dumnezeu?

Numele său a fost David Brainerd. Iată aici o scurtă prezentare a vieții sale, pe care am condensat‑o din mai multe cărți și surse online:

David Brainerd, misionar american activ în rândul indienilor din America de Nord. Născut pe 20 aprilie 1718.

La vârsta de 21 de ani l‑a primit pe Iisus ca mântuitor și s‑a decis să mărturisească și el mai departe despre Iisus. În septembrie 1739 s‑a înscris la colegiul Yale. La Yale era un moment de tranziție. Imediat ce și‑a început studiile a fost dezamăgit de indiferența religioasă din jurul său, însă evanghelistul George Whitefield și mișcarea Great Awakening au avut un impact puternic asupra lui. Au început să apară tot mai multe grupuri de rugăciune și de studiu biblic – de cele mai multe ori fără acordul autorităților școlii, care erau temători față de „entuziasmul” religios. În această atmosferă, tânărul Brainerd face o remarcă necumpătată la adresa unuia dintre profesori, spunând că „nu are mai mult har ca un scaun”, judecându‑l că este ipocrit. Remarca a ajuns la cunoștința oficialilor școlii, iar David a fost exmatriculat după ce a refuzat să adreseze scuze publice pentru ceea ce spusese în particular.

Brainerd a continuat în eforturile sale de a promova Evanghelia, deși după toate standardele cunoscute consiliilor de conducere ale misiunilor creștine el era considerat un  candidat riscant pentru misionariat. Chiar el spunea că are o predispoziție melancolică. Era slab fizic, se îmbolnăvea frecvent, avea stări depresive și trebuia să își ia concedii frecvente.

În 1742 a obținut să fie trimis în misiune la amerindieni. Primul lui an de activitate misionară nu a fost încununat cu prea mult succes. Nu vorbea limba indienilor și nici nu fusese pregătit pentru dificultățile vieții în sălbăticie. Se simțea singur și foarte trist. El a scris:

Inima mi se scufundă… Mi se pare că nu voi avea niciodată succes cu indienii. Sufletul meu este obosit cu viața mea; îmi doresc moartea, peste măsură.

Trăiesc în cel mai singuratic și mai melancolic deșert… Dieta mea constă în mare parte din fiertură de grâne, porumb fiert și pâine coaptă în cenușă… Locuința mea este o grămăjoară de paie pe niște scânduri. Munca mea este extrem de grea și de dificilă.

Prima lui iarnă în sălbăticie a fost plină de greutăți și de îmbolnăviri. Pe al doilea an de misionariat l‑a considerat un eșec total, iar speranțele lui de a‑i evangheliza pe indieni au dat greș. S‑a gândit cu seriozitate la posibilitatea de a renunța.

În al treilea an s‑a mutat în altă parte, unde întrunirile lui au început să atragă până și șaptezeci de amerindieni odată, unii venind chiar și de la 65 km ca să îi audă mesajul de mântuire. A fost o trezire religioasă și după un an și jumătate, pastorul călător a avut aproape 150 de convertiți, dintre care unii au început să mărturisească și ei.

În prima călătorie a lui Brainerd la un trib feroce s‑a întâmplat și un miracol, după care amerindienii au început să‑l numească „profetul lui Dumnezeu”. Brainerd campase la marginea așezării băștinase și plănuia să intre în dimineața următoare în comunitate ca să predice. Însă fără știrea lui, toate mișcările îi erau urmărite de războinici care fuseseră trimiși să‑l omoare. F.W.Boreham a înscris astfel evenimentul:

Când cei mai curajoși s‑au apropiat de cortul lui Brainerd l‑au găsit pe față-palidă în genunchi. Și pe când se ruga, un șarpe cu clopoței s‑a târât pe lângă el, și‑a ridicat capul să atace, a sâsâit cu limba aproape să‑i atingă fața, ca apoi, fără nici un motiv, să se retragă în liniște în tufișuri. „Marele Spirit este cu față-palidă!” și‑au zis indienii; și de aceea l‑au primit ca pe un profet.

Acest incident din munca lui Brainerd ilustrează nu doar una din numeroasele intervenții ale lui Dumnezeu în viața sa, dar și importanța și intensitatea rugăciunii din viața sa. Pagină după pagină în cartea Viața și jurnalul lui David Brainerd, citim propoziții de genul:

„Dumnezeu mi‑a permis din nou să mă lupt pentru multe suflete cu multă ardoare în dulcea îndatorire a mijlocirii prin rugăciune”.

„Am petrecut mult timp în rugăciune în pădure și simt că m‑am detașat de lucrurile din această lume”.

„Am petrecut ziua de azi în post secret și rugăciune, de dimineața până seara”.

„Ploua, iar drumurile erau noroioase; însă am simțit un imbold atât de puternic că am îngenuncheat pe marginea drumului și i‑am spus totul lui Dumnezeu. În timp ce mă rugam, i‑am spus că mâinile mele vor lucra pentru El, că gura mea va vorbi pentru El, doar de mă va folosi ca instrument al Său – când dintr‑o dată întunericul s‑a luminat și am știut că Dumnezeu m‑a auzit și că mi‑a răspuns la rugăciune”.

„În liniștea pe care mi‑o fac în mijlocul tumultului vieții, am întâlniri cu Dumnezeu. Din aceste momente de liniște ies cu sufletul împrospătat și cu un simț al puterii reînnoit. Aud o voce în liniște și sunt tot mai conștient că aceea este vocea lui Dumnezeu”.

După toate greutățile pe care Brainerd le‑a îndurat, sănătatea lui a cedat. A murit la vârsta de 29 de ani, pe 9 octombrie 1747. Devotamentul lui altruist, zelul și viața de rugăciune i‑a inspirat pe alți misionari, precum Henry Martyn, William Carey, Jonathan Edwards, Adoniram Judson și John Wesley. Infuența sa după moarte a fost mai mare decât toate realizările lui cât a fost în viață. Jurnalul său a devenit un clasic care i‑a inspirat pe mulți să se implice în serviciu misionar. Influența sa este o dovadă că Dumnezeu poate și folosește orice om dispus să fie o unealtă în mâinile Sale, indiferent cât de fragil și de șubred este.