Ei bine, nu vorbesc literal. Să vă explic.
La începutul anului trecut mi‑am pus o rezoluție să nu mai cumpăr tot anul haine sau pantofi noi. Am avut mai multe motive pentru asta:
Nu aveam nevoie de alți pantofi sau de alte haine. Nu sunt genul de fată dependentă de cumpărături și după suficiente cumpărături second, online și multe prietene cu care să fac schimb, aveam deja destule lucruri!
Citisem recent despre o mișcare, cu tot mai mulți adepți, în care oamenii decideau să trăiască cu doar 100 de lucruri. 1 Am făcut câteva calcule rapide și am decis că asta nu era chiar pentru mine, dar am admirat conceptul. Plus că nu aveam niciun ban pus deoparte și doream să schimb asta.
În final s‑a întâmplat să am mai multe haine și pantofi noi în anul acela decât în anii precedenți deși nu am cumpărat nimic. Au fost lucruri primite de la mama, sora și cumnata mea și de la alte prietene. Nu erau toate noi, deși erau printre ele și unele noi, dar erau noi pentru mine. Deci vestea bună este că am avut o schimbare în garderoba mea fără să cheltuiesc vreun bănuț.
Azi dimineață m‑am trezit gândindu‑mă la acea decizie și la acel an și la cât de bine a mers. Cred că mi‑am reamintit de astea pentru că în ultimele zile am fost puțin panicată din cauza situației mele financiare curente. Recent m‑am mutat în altă localitate, ceea ce a însemnat multe schimbări în viața mea, și mă confrunt și cu unele provocări, să le spunem așa. Am multă experiență cu viața frugală, sunt disciplinată cu bugetul și cred că, cu puțină atenție, mă voi descurca bine.
Totuși, cred că „anul meu fără haine” mi‑a venit în minte fiindcă Dumnezeu voia să‑mi reamintească că „lucrurile se rezolvă” – cum îmi place mie să spun. În acel an, cheltuind mai puțin timp și bani ca să îmi achiziționez lucruri nu a însemnat că mi‑a lipsit ceva. Dacă în viitorul apropiat sau îndepărtat va exista vreo lună, sau chiar an, în care va trebui să mă descurc fără să cumpăr un anumit lucru, oare voi putea avea încredere în Dumnezeu să mi‑l dea în alt fel? Cred că da.
De obicei simt că nu am prea multe să arăt ca manifestări ale implicării lui Dumnezeu în viața mea și al activităților Sale. Îl iubesc, petrec timp cu El și știu că El este totdeauna cu mine… însă din când în când mai întâlnesc pe cineva care îmi cere să‑i spun „ceva uimitor sau un miracol pe care Dumnezeu l‑a făcut pentru mine” iar mie nu îmi vine nimic repede în minte.
Obișnuiam să mă simt foarte prost din cauza asta, până când am acceptat faptul că viața mea este probabil una de genul în care Dumnezeu nu lucrează în modul „vizibil”. Este treaba Lui cum lucrează și nu este treaba mea să mă aștept de la El să mă trateze în mod deosebit. Însă există și astfel de lucruri drăguțe mărunte prin care văd că Dumnezeu a avut o contribuție în rezolvarea lucrurilor. Nu‑mi chiar vine să cred că Lui îi pasă tot atât de mult ca mie să am mai mulți pantofi, dar cel puțin Lui îi pasă să mă ajute să înțeleg că dacă am încredere în El, atunci voi avea întotdeauna ce am nevoie și uneori chiar ceea ce îmi doresc – chiar dacă nu le obțin așa cum mă aștept sau cum îmi planific cu meticulozitate.
Un alt lucru ce am ajuns să înțeleg din „anul meu fără haine” este că am multe lucruri, în multe feluri. Spre exemplu, am o slujbă atunci când mulți nu au. Nu am fost niciodată fără adăpost. Și contrar cu ceea ce probabil că ai gândit atunci când ai citit titlul acestui articol, nu am fost nevoită niciodată să umblu fără haine! M-am descurcat destul de bine.
Din punct de vedere practic, acest experiment m‑a ajutat să nu mai acumulez și alte lucruri, ceea ce a fost bine, fiiindcă atunci când m‑am mutat, la începutul acestui an, chiar a trebuit să mai renunț la unele din ele.