Era 1996, iar familia noastră deabia ce se mutase din Italia sigură în Croația postbelică, încă tulbure și nesigură, instalândune întrun apartament de la periferia orașului Rijeka.
Vecinii noștri – un amestec de refugiați, văduve și bătrâni care își creșteau nepoții fiindcă părinți acestora fie muriseră fie erau plecați să caute de lucru – trecuseră cu toții prin experiențe traumatizante din cauza unui tragic conflict ce se încheiase doar de curând.
Ivan trăia în apartamentul de sub noi. Purta un petic peste un ochi, nu putea auzi bine și suferea de puternice dureri de cap din cauza unei bucățele de șrapnel ajuns la creier și pe care doctorii nu lau putut opera.
Ivan avea soție și două fete dar se vedea că îi era greu să se adapteze vieții de familie. Nu mai era bărbatul puternic din fotografii, ci un soldat infirm ce suferea de stres posttraumatic și care își petrecea majoritatea timpului îngrijind de copii sau privind melancolic orizontul.
Fiul meu cel mai mic, Jeff, care avea pe atunci doar cinci ani, era puțin speriat de vecinul nostru – și nici eu nu prea știam ce părere sămi fac despre el. Miam dat seama că nu am prea vorbit cu adevărat cu Ivan, în parte datorită cunoștințelor mele limitate de limbă croată din acea vreme, dar și pentru că nu știam cum să mă comport în fața unei astfel de suferințe evidente.
Întro zi iam explicat lui Jeff prin ce trecea sărmanul nostru vecin și de ce avea peticul pe ochi. Lam învățat să spună „Molim za vas” care înseamnă „mă rog pentru tine” în croată și iam sugerat săi spună asta lui Ivan când îl vom mai vedea.
Nu voi uita niciodată acea zi când lam întâlnit din nou pe Ivan și acest bărbat cu o înfățișare fioroasă sa aplecat ca să audă ce îi spunea la ureche un băiețel de cinci ani. Când se îndreptă de spate iam putut vedea lacrimi în ochi și a șoptit „Mulțumesc”.
Din acel moment Ivan și Jeff au devenit cei mai buni prieteni și îl vizitam mereu pe Ivan ca să cântăm cântece, să citim Cuvântul lui Dumnezeu sau pur și simplu să îi ținem companie.
Nu după mult timp Ivan a murit. Se chinuise cu multe probleme de sănătate și cu descurajare, însă în ultimii ani își găsise liniștea și mângâierea în Iisus.
Jeff este acum adult și, la rândul lui, tată, dar încă îmi amintesc cu drag ziua când Dumnezeu a lucrat prin băiețelul meu ca să înlocuiască frica cu dragostea.