Cu câtva timp în urmă am făcut faţă unei situaţii care mă depăşea. Singur în liniştea nopţii îmi scremeam mintea pentru o soluţie şi în cele din urmă am spus o rugăciune pentru călăuzire.
Întins în pat, aşteptând să primesc un răspuns, nu era decât liniştea. Am început să-mi pierd răbdarea şi chiar când vroiam să mă ridic ca să-mi iau un pahar de apă acea voce uşoară mi-a vorbit: Eşti sigur că stai complet liniştit şi nemişcat?
Bineînţeles! Am răspuns. Am stat aici atâta timp complet nemişcat şi în linişte şi nu am auzit nimic. Liniştea mă scoate din minţi!
Poate că trupul tău este perfect nemişcat şi liniştit, mi-a spus Dumnezeu, dar cum rămâne cu mintea ta?
Chiar atunci, imediat şi clar, am văzut de ce eram atât de extenuat, în ciuda nemişcării şi liniştii mele exterioare. În interior eram frământat de anxietate mentală încercând să găsesc răspunsurile de care aveam nevoie.
În cele din urmă am pus frână minţii, încetinind treptat până m-am oprit complet. Nici nu mi-am dat seama cât de tare alerga mintea mea. Liniştea mentală mi-a dat un sentiment plăcut şi savuram pacea care m-a inundat atunci când inima şi mintea mea au început să se relaxeze. În noua mea stare de spirit am putut să savurez şi liniştea, fiecare minut din ea.
Până la urmă am primit şi răspunsurile pe care le căutam dar nu înainte ca să descopăr că adevărata „linişte şi încredere” sunt în inimă şi în minte, nu în trup.
Eu sunt din fire foarte activ mental, mereu plănuind, analizând, reflectând şi cântărind – şi, bineînţeles, şi îngrijorându-mă şi agitându-mă. A trebuit să repet această experienţă de câteva ori în viaţă în vreme ce Dumnezeu îmi reamintea că adevărata linişte şi nemişcare sunt în inimă şi spirit. Acesta este felul de linişte care Îi permite lui Dumnezeu să acţioneze în beneficiul nostru. 1 Prin această linişte se câştigă bătălii, se primesc cele necesare şi se găsesc răspunsuri. Şi, mai important decât toate, relaţia noastră cu Iisus este întărită, iar legătura noastră cu El este clarificată.
- Vezi 1 Tesaloniceni 4:11. ↑