„Mai presus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate”.1
Știam că dragostea poate trece cu vederea greșelile, insuficiențele, ciudățeniile și lucrurile frustrante despre alții. Însă acest verset vorbește despre dragostea care acoperă păcatul. Dar nu se referă la chestii precum „Am uitat să trec asta pe planificator” sau prietenul care mestecă cam zgomotos. Păcatul – lucrul care rănește pe alții, care ne separă de Dumnezeu, care face să ne fie greu să iubim sau să iertăm pe alții, lucrurile pe care le‑am putea îmbunătăți dar nu ne prea străduim.
Să vă spun cum mi‑a vorbit mie în legătură cu soțul meu, cu copiii mei și cu cei dragi mie. Pot vedea ceva greșit în fiecare dintre acești oameni – defecte, greșeli și da, păcate. Și, bineînțeles, se potrivește și invers, și ei pot vedea aceleași lucruri la mine! Dar uneori nu am prea multă indulgență față de ei iar uneori aș putea chiar să fiu justificată în atitudinea mea. Nu vreau să compromit, să permit răului să intre în viețile noastre, dar, de fapt, cui i se poate cere un asemenea standard?
Este un concept greu de exprimat, fiindcă cred că se poate cădea foarte ușor dintr‑o extremă în alta – fie „prea multă indulgență” care poate duce la compromis și acceptarea păcatului, sau „tot adevărul” care mă poate face prea dură și critică, dar Iisus nu era așa. În realitate ambele extreme ne afectează utilitatea noastră față de Dumnezeu și față de relațiile noastre cu alții.
Echilibrul este acolo unde adevărul poate fi spus așa cum este, însă se poate da și indulgență, așa cum ar trebui să fie. Cuvântul lui Dumnezeu ne este o călăuză în viață – și poate, cu adevărat, să schimbe viața cuiva – dar eu nu pot să fac pe nimeni să fie drept, nu este munca mea. Munca mea este să am dragoste, despre care Cuvântul lui Dumnezeu spune că acoperă o mulțime de păcate.
Mă gândesc la asta când adolescentul meu face fițe, sau când soțul meu nu reacționează așa cum mă așteptam la aluziile mele prietenești, sau când o aud pe prietena mea cum se enervează pe un alt șofer în timp ce vorbeam cu ea la telefon, iar eu încerc să le acopăr pe toate cu dragostea uriașă și uimitoare care L‑a făcut și pe Hristos să moară pentru noi pe când noi eram încă păcătoși.2