Fiul meu, Johathan, s‑a născut într‑un mic sat indian pe vremea când eu și soțul meu eram acolo ca voluntari. Ca toți copiii indieni el a crescut cu orez, dahl, chapati și incredibilele și coloratele fructe disponibile la orice colț de stradă.

Deși nu împlinise încă cinci ani când ne‑am întors în Europa i‑a luat ceva să se adapteze mediului nou și în mod deosebit mâncărurilor noi. La început s‑a uitat foarte suspicios și a disecat fiecare macaroană din farfurie. Dintotdeauna fusese încet la mâncare și chiar mai încet să se obișnuiască cu mâncarea italiană! În cele din urmă amintirile lui despre India și mâncarea indiană s-au estompat. Pe atunci nu era așa o globalizare ca acum iar singurele produse disponibile în supermarketurile italiene erau produsele italiene de sezon.

Însă trecând într‑o zi pe lângă un magazin nou deschis de delicatețuri am observat un mango! Era destul de scump, însă se apropia ziua de naștere de 11 ani a lui Jonathan și m‑am gândit că ar fi ceva deosebit pentru el să savureze unul din fructele lui preferate de când era mic.

Am cumpărat și am împachetat fructul și l‑am invitat pe fiul meu la o plimbare. Apoi ne‑am oprit pe o bancă și i‑am prezentat solemn darul meu, spunându‑i că îi va readuce amintiri din trecut. Jonathan a deschis încet pachetul după care a ținut fructul colorat de mango în mâini parcă pentru o veșnicie. Nicio reacție.

„Mamă, nu îmi amintesc. Îmi pare rău”.

Am fost puțin dezamăgită. „Ai putea cel puțin să îl guști. Îți spun că îți plăcea foarte mult când erai mic”. Cu aceeași privire suspicioasă cu care își privi prima mâncare italiană, cu ani în urmă, Jonathan mușcă puțin din mango. Apoi din nou și din nou. Tot nici o reacție. Apoi… apăru sămânța iar ochii lui se luminară.

„Mamă, acum îmi amintesc! Îmi amintesc cât de distractiv era să sug sămânța!” Iar cu această amintire au început să îi revină și altele. Ne‑am plimbat și am vorbit, rememorând evenimente și amintiri din trecut.

Din această întâmplare cu fiul meu am rețiunt cât de important este să nu renunți imediat când ceva pare să nu meargă sau să nu aibă sens. Ca mamă a fost o altă confirmare că ceea ce semănăm în copiii noștri în primii lor ani de viață nu va fi niciodată uitat. S­‑ar putea să pară uneori uitat… dar așteaptă până ajung la sămânță!