Rugăciune pentru noi începuturi:

Dragă Doamne, îți mulțumesc pentru un nou an și pentru grija și binecuvântările Tale din anul trecut. Îți aduc toate speranțele și planurile mele, proiectele mele neterminate și chiar dezamăgirile mele. Ajută‑mă să nu limitez lucrarea Ta în viața mea când îmi planific anul ce vine. Dă‑mi credință să mă încred în Tine și hotărâre să perseverez în acord cu voia Ta.

Rugăciune pentru obiceiuri:

Dragă Doamne, recunosc că mi‑am făcut niște obiceiuri care nu sunt cele mai bune. Te rog să‑mi amintești când cad în rutine nocive, care mă fac să pierd timpul, energie fizică sau mentală, resurse, sau îmi afectează sănătatea. Ajută‑mă să văd ce obiceiuri bune pot să‑mi fac, la ce obiceiuri nesănătoare pot să renunț și ce obiceiuri noi pot să dobândesc.

Rugăciune pentru relațiile cu ceilalți:

Dragă Doamne, de multe ori felul în care îi tratez pe alții este insuficient. Ajută‑mă să fiu mai înțelegător, mai iertător și să cer iertare. Trimite Duhul Tău să vindece rănile și relațiile noastre rupte, să‑i pot iubi pe alții cu aceeași dragoste cu care mă iubești Tu pe mine.1 Ajută‑mă să închid ochii la greșelile altora, doar dacă nu cunosc vreun fel prin care aș putea să‑i ajut,2 amintindu‑mi că iubirea este calea cea mai bună.

Rugăciune pentru cei obosiți:

Dragă Doamne, ultimii ani au fost marcați de boală, moarte, izolare, frică, anxietate, pierderea locului de muncă, probleme economice și diviziunile din cadrul societății noastre. Te chem să‑mi reînnoiești sufletul. Îmi reamintesc că Tu nu ne dai nicio situație prea dificilă dacă ne bazăm pe Tine și, cu fiecare provocare, Tu ne dai tăria de care avem nevoie.3 Tu ai promis că jugul Tău va fi bun și sarcina Ta va fi ușoară.4

Rugăciune pentru cei singuri:

Dragă Doamne, Tu ești tată pentru cei fără tată și îi aduni pe cei singuri în familii.5 Ajută‑mă să lucrez anul acesta alături de tine să alung singurătatea celor care trăiesc în izolare. Arată‑mi modalități prin care să alin suferința celor singuri – un copil dintr‑o familie destrămată, un emigrant departe de familia lui, un părinte singur, cineva întemnițat, fără adăpost, bolnav sau bătrân. Ajută‑mă să fiu disponibil și dispus să îi ajut pe cei care au nevoie să se simtă incluși.

Rugăciune pentru cei suferinzi:

Dragă Doamne, ajută‑mă să fiu atent la plânsetul celor în suferință. Ajută‑ne să ne rugăm mereu pentru nevoile lor și să îi ajutăm cum putem. Dă servitorilor Tăi tăria să fie mâinile și picioarele Tale și să se ocupe de cei care suferă din cauza violenței, foametei, destrămării familiei sau pericolelor care‑i înconjoară. Astfel să știe „cu fapta și cu adevărul”6 că Tu ți‑ai amintit de ei când lumea pare că i‑a uitat. Că durerea lor a ajuns la inima Ta; că ceea ce suferă ei ai suferit și Tu și că Tu înțelegi și vei răspunde întotdeauna rugăciunilor celor care Te cheamă.

Rugăciune pentru vecini:

Dragă Doamne, ajută‑mă să‑i ajut mai mult pe cei din vecinătatea mea, să învăț numele celor care locuiesc lângă mine, celor care mă servesc când mănânc în oraș, care îmi fac plinul la benzinărie sau care îmi învață copiii. Ajută‑mă să fiu o binecuvântare pentru cei din jurul meu și să mă port ca un model al iubirii Tale.7

Rugăciune pentru muncă:

Dragă Doamne, Tu ai credincioși prin fiecare oraș și în fiecare sferă economică. Ajută‑mă să fiu conștiincios cu munca mea, să fiu o influență pozitivă și unificatoare la locul meu de muncă și să întruchipez valorile Tale de sinceritate, dreptate, bunătate, smerenie și conștiinciozitate. Dă‑mi motivarea să muncesc nu doar pentru traiul zilnic, ci și pentru a‑i ajuta și pe alții să aibă o viață mai bună.

Rugăciune pentru unitate creștină:

Dragă Doamne, ajută‑mă să creez un cerc de iubire care să‑i includă pe toți frații mei în credință, fără deosebire.8 Ajută‑mă să nu fiu prea ocupat pentru părtășie cu alții,9 știind că acolo unde suntem doi sau trei adunați în numele Tău ești și Tu cu noi în spirit.10 Ajută‑mă să nu cad în capcana criticii și bârfei, ci să îi respect pe fiecare dintre copiii Tăi preaiubiți.

Rugăciune pentru protecție și călăuzire:

Dragă Doamne, călăuzește‑mi pașii anul acesta și ajută‑mă să‑Ți urmez exemplul și să mă străduiesc să fac ce ai face Tu în fiecare situație. Luminează‑mi calea cu lumina Cuvântului Său și păzește‑mă de rău înconjurându‑mă pe mine și pe cei dragi mie cu îngerii Tăi.11 Te rog să mă protejezi de boli, iar dacă mă îmbolnăvesc, Te rog să mă vindeci și să mă protejezi de efectele pe termen lung.

Rugăciune pentru slujire:

Așa cum ne‑ai învățat, dragă Doamne, ajută‑mă să slujesc cu bucurie în orice slujire,12 să fiu un slujitor pentru alții,13 și să pun oamenii înaintea câștigurilor materiale. Ajută munca mea să dea roade, dar în același timp să nu‑mi pun munca mai presus de iubirea Ta și de relația specială pe care o am cu Tine.

Rugăciune pentru relația cu Dumnezeu:

Dragă Doamne, ajută‑mă să stau aproape de Tine anul acesta, să vin la Tine pentru împrospătare ori de câte ori mă simt copleșit, să citesc, să absorb și să meditez asupra Cuvântului Tău, să nu las nicio zi să treacă fără să petrec timp în compania Ta.14

  1. Vezi 1 Ioan 3:16.
  2. Vezi 1 Petru 4:8.
  3. Vezi 1 Corinteni 10:13
  4. Vezi Matei 11:30.
  5. Vezi Psalmul 68:5-6.
  6. 1 Ioan 3:18
  7. Vezi Ioan 17:23.
  8. Vezi Fapte 10:34-35.
  9. Vezi Evrei 10:25.
  10. Vezi Matei 18:20.
  11. Vezi Psalmul 91:4,11.
  12. Vezi Coloseni 3:23.
  13. Vezi Marcu 9:35.
  14. Vezi Psalmul 27:8.