Ne construim munca zi de zi cu atitudinea și faptele noastre. Iată câteva lucruri de care să ne amintim dacă vrem să excelăm în muncă.

Oferă‑te voluntar.

În povestea cu găinușa roșie care a vrut să coacă o pâine, ea a cerut animalelor din curte să o ajute să adune grâul, dar dintr‑o dată toate au devenit prea ocupate, așa că ea a strâns grâul singură. Mai târziu, a întrebat cine ar putea să o ajute să macine grâul în făină, dar toți au fost prea ocupați. Apoi a întrebat cine ar putea să o ajute să cearnă făina și să amestece ingredientele; din nou, toți erau prea ocupați să ajute. După ce le‑a cerut de mai multe ori ajutorul, găina sfârși prin a face totul singură. Iar în consecință animalele nu s-au bucurat și ele de pâinea proaspătă.

Să nu fii și tu ca ele. Dacă șeful sau colegii știu că pot conta pe tine dacă apare ceva ce necesită un efort suplimentar atunci se vor baza pe tine să rezolvi lucrurile. Arătând inițiativă le sporești încrederea în tine, ți se înmulțesc răsplățile dar și responsabilitățile.

În Biblie David s‑a oferit voluntar să se lupte cu uriașul Goliat și a salvat ziua și a câștigat bunăvoință față de Regele Saul. Un alt exemplu este Isaia care s‑a oferit voluntar să fie mesagerul lui Dumnezeu spunând „Iată‑mă, trimite‑mă!”. 1

Înțelege corect detaliile.

Atenția la detalii spune multe despre o persoană. Dacă nu te străduiești să scrii un cuvânt (sau un nume) corect sau să te asiguri că ceea ce știi este adevărat, atunci cei din jurul tău vor presupune că nu te vei strădui nici cu alte lucruri să te asiguri că sunt cum trebuie. Iisus a spus: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari”. 2

Dacă mergi la baie într‑un restaurant și vezi că este murdară, s‑ar putea să te îngrijoreze că și bucătăria este murdară și poate te decizi să mănânci în altă parte. Chiar dacă doar o zi s-a întâmplat să se facă o muncă neglijentă totuși s‑ar putea să aibă un efect negativ asupra reputației acelei afaceri.

Indiferent de îndatorire, atenția personală la detalii arată că oamenii se pot baza pe tine să faci corect ceea ce trebuie și că îți vei da silința să iasă bine.

Cartea Proverbe spune: „Cine lucrează cu o mână leneșă sărăcește, dar mâna celor harnici îmbogățește”. 3

Evită bârfa.

Pavel i‑a avertizat pe cei din Efes: „Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce‑l aud”. 4

Bârfa poate părea ceva inocent, însă cuvintele au felul lor de a se întoarece înapoi și de a te mușca. Dacă nu i‑ai spune ceva cuiva în față atunci probabil că nu este o idee bună să le‑o spui altora. Filozoful grec Socrate, considerat printre fondatorii filozofiei occidentale; a spus în relatările sale: „Mințile strălucite discută idei, mințile mediocre discută evenimente, iar mințile slăbuțe discută oamenii”.

Fii de încredere.

Șeful tău depinde de tine, iar dacă nu ești cu adevărat foarte bolnav atunci absentând de la lucru este ca și cum ți‑ai dezamăgi șeful și colegii. Poate că îți merge doar să te prefaci bolnav ca să scapi de muncă, dar în cele din urmă oamenii te vor privi ca pe cineva care mereu lasă greul pe umerii altora.

Pavel a spus celor din Tesalonic: „Auzim însă că unii dintre voi sunt leneși și perturbă, nu lucrează nimic, ci se țin de nimicuri. Îndemnăm pe oamenii aceștia și‑i sfătuim… să‑și câștige pâinea pe care o mănâncă”. 5. După o referință biblică, cuvântul original din greacă care s‑a tradus „perturbă” însemna de fapt „să te eschivezi”.

Să nu stai niciodată degeaba.

După ce ți‑ai terminat treaba, în loc să pierzi vremea mai bine te‑ai uita în jur să vezi ce altceva trebuie făcut.

Ieroboam din Biblie este un astfel de exemplu bun. Când Regele Solomon a văzut ce bine și‑a făcut treaba, l‑a pus responsabil peste toți muncitorii din casa lui Iosif. 6 Poți fi sigur că nu a primit această îndatorire pentru că a stat și a lenevit.

Fii cumsecade.

Este un subiect imens, iar unele aspecte s‑ar putea să pară evidente, însă cuprinde totul, de la bunele maniere până la politețe față de omul de serviciu sau față de colegul supărător. Modul cum îi tratezi pe alții afectează modul cum te privesc oamenii pe tine. Cei care sunt politicoși și sociabili ajung să aibă mai multe referințe, mai multe contacte și mai mulți prieteni.

Îți afectează în mod semnificativ și capacitatea de a face afaceri. În cartea sa Cum să îți faci prieteni și să influențezi oameni, Dale Carnegie explică cum bunătatea și interesul sincer față de oameni a fost de multe ori cheia succesului său în afaceri. Cartea sa conține o colecție mare de povestioare despre oameni de succes care s‑au interesat de alții și au folosit bunătatea în afaceri.

Una din povestioarele mele preferate este cea despre un om de afaceri pe nume Duvernoy, care dorea să aprovizioneze cu pâine un anumit hotel din New York. El a încercat săptămână de săptămână, câțiva ani la rând, să obțină o întâlnire cu managerul hotelului ca să‑i prezinte produsele sale, dar fără succes.

După ce a auzit despre relațiile pozitive interumane a hotărât să încerce așa. A aflat că managerul hotelului făcea parte din Societatea Americană a Portarilor de Hotel și era într‑atât de pasionat încât nu pierdea nicio conferință și niciun eveniment, ba chiar candida la președenția societății.

Cu prima ocazie când l‑a întâlnit pe managerul hotelului, dl. Duvernoy a adus vorba despre această societate. Managerul, care iubea subiectul, a petrecut o jumătate de oră vorbind despre asta. „Între timp nu am spus nimic despre pâine”, a spus dl. Duvernoy. „Însă după câteva zile, un angajat al hotelului m‑a sunat să vin să le arăt mostre și prețuri. ʼNu știu ce i‑ai făcut bătrânului’ mi‑a spus angajatul când am sosit ʼdar este tare în favoarea ta!’ ”.

Carnegie spuse: „Îți poți face mai mulți prieteni în două luni dacă ești tu interesat de ei decât în doi ani dacă încerci să‑i faci pe ei să fie interesați de tine.”

Cere părerea celorlalți.

Am citit un articol în care se sugera să‑ți întrebi din când în când șeful sau echipa să‑și dea cu părerea despre performanțele tale și să-ți dea sugestii cum să le îmbunătățești. Lucrul aceasta arată că ești concentrat și că îți iei munca în serios.

Dacă apostolul Pavel ar scrie în ziua de azi, probabil că ar spune ceva de genul: „Angajaților, ascultați de șefii voștri pământești, cu respect și sinceritate în inimă, ca față de Hristos”. 7 Modul cum te porți, cum interacționezi cu colegii și cu șeful, spune multe despre tine ca om și afectează exemplul de creștin pe care îl dai.

Regele David din Biblie se ruga mereu pentru modalități prin care să devină mai bun. În Psalmi el spune: „Arată‑mi, Doamne, căile Tale și învață‑mă cărările Tale. Povățuiește‑mă în adevărul Tău și învață‑mă”. 8

Și Moise verifica regulat cu Dumnezeu: „Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată‑mi căile Tale; atunci Te voi cunoaște și voi avea trecere înaintea Ta”. 9

Fii precaut cu relațiile amoroase la birou.

Asta nu este o regulă bătută în cuie – deși unele companii au politica lor legat de asta, de aceea este important să le cunoști regula și să o urmezi – însă experții recomandă să îți ții relațiile amoroase departe de locul de muncă.

Relațiile și prieteniile sunt minunate, dar concentrează‑te asupra țelurilor tale și nu lăsa alte lucruri să îți distragă atenția.

Să ai o ținută profesională.

Modul cum arăți și cum te îmbraci dă o imagie bună sau rea firmei la care muncești sau serviciului pe care îl prestezi. Unele slujbe au un cod de îmbrăcăminte; dacă firma ta nu are așa ceva ghidează‑te după oamenii mai respectați din firma ta. Imaginează‑ți să rămâi blocat în lift cu directorul cel mare al firmei și îmbracă‑te în fiecare zi așa. Lucrul acesta este și mai important când mergi la un interviu pentru un post, deoarece prima impresie este foarte importantă.

Deși Biblia spune clar că Dumnezeu este mai interesat de ceea ce este în inimile noastre, ne avertizează în același timp că „omul se uită la ceea ce izbește ochii”. 10 Asigură‑te că imaginea ta îți servește bine și inspiră respect față de poziția pe care o ai sau pe care dorești să o obții.

Arată apreciere.

Dacă cineva își face treaba bine, spune‑i. Dacă cineva te ajută, mulțumește‑i. Este frumos să spui lucruri bune și când persoana nu este în preajmă, pentru că dacă ajunge să le audă atunci înseamnă de obicei mai mult decât dacă i le‑ai fi spus direct.

Cu ritmul alert din zilele noastre este posibil să uităm valoarea cuvintelor simple. Câteva minute ca să recunoști munca și contribuția celor cu care lucrezi va face minuni să‑i facă să se simtă mai apreciați.

Dale Carnegie a scris: „Nu trebuie să aștepți momentul… ca să folosești această filozofie a aprecierii. Poți face minuni cu ea aproape în fiecare zi”.

Să‑ți faci colegii să se simtă apreciați și importanți este cheia succesului și ca toți cei implicați să lucreze fericiți împreună. Poate părea un lucru mic, însă va avea rezultate mari.

  1. Isaia 6:8
  2. Luca 16:10
  3. Proverbe 10:4
  4. Efeseni 4:29
  5. 2 Tesaloniceni 3:11-12, traducere din engleză
  6. Vezi 1 Regi 11:28.
  7. Efeseni 6:5, parafrazat
  8. Psalmul 25:4-5
  9. Exodul 33:13
  10. 1 Samuel 16:7