Cu câțiva ani în urmă am trăit și am lucrat într-un mic centru de voluntariat din sudul Rusiei. Cu o săptămână înaintea Crăciunului o furtună de zăpadă a defectat linia principală de curent pentru întreaga regiune. Nimeni nu știa cât va dura această pană de curent deoarece echipa de intervenții trebuia să aștepte ca vremea să se îmbunătățească ca să poată ajunge la zona afectată din munți și să repare cablurile.
Între timp toți încercau să supraviețuiască cum puteau: toate marile supermarketuri s-au închis, iar magazinele mici erau luminate cu lumânări sau cu generatoare cu benzină. Fără încălzire casele au devenit curând foarte friguroase. Cei care aveau doar plite pe curent făceau focuri afară, pe lângă bloc, ca să-și facă de mâncare. Iar când rezerva de apă a orașului s-a sfârșit s-a oprit și apa. Din fericire a căzut ceva zăpadă peste noapte și am adunat zăpadă ca să avem pentru spălat. Petreceam serile la lumina lumânărilor spunând povești, cântând cântece și confecționând figurine pentru o scenă cu nașterea Domnului.
Zilele treceau dar nu era nici un semn că va reveni curentul. Apoi a venit ajunul Crăciunului și ne-am întrebat dacă merită să ne chinuim să punem luminile pe brad, sau să facem ca pe vremuri și să punem lumânări. Unul dintre colegi a fost de neclintit: „Eu pun luminile pe curent și le bag în priză. Dumnezeu poate face un miracol și poate aduce înapoi curentul”.
Pregăteam cina de Ajun dar tot nu era curent. A venit seara și totul era pregătit, masa era pregătită și mâncarea servită. Ne-am aplecat capetele în rugăciune și am mulțumit pentru mâncare și pentru venirea în lume a lui Hristos sub forma unui bebeluș. Când am terminat rugăciunea și am deschis ochii nu ne-a venit să credem – toate luminile din casă erau aprinse iar bradul strălucea maiestuos. Momentul a fost ales impecabil! Poate că Dumnezeu nu a apăsat în mod miraculos personal pe întrerupător, însă am sentimentul că a jucat un rol însemnat în revenirea curentului electric la momentul oportun.