Recent am avut ocazia să cunosc un cuplu cu mai mult de 35 de ani de căsnicie. Privindu­‑i cum interacționau  s-a ridicat ștafeta pentru mine.

Ne‑am adunat să mâncăm afară și Jen a venit la masa pe care era servită mâncarea  să pregătească o farfurie pentru Greg. „Lui Greg îi place sparanghelul!” spuse ea, bucuroasă să‑l poată servi cu ceva ce îi place.

Mai târziu, în seara aceea, Greg menționă de pasiunea lui Jen pentru grădinărit. „Jen, spune‑le de fabuloasa ta grădină de legume de anul trecut!”.

În cele câteva zile cât au stat la noi în vizită au continuat în modul acesta,  îngrijindu-se unul de altul, servindu‑se reciproc, râzând împreună și bucurându‑se unul de altul. Toți cei din jur au fost atrași în cercul lor de căldură și acceptare. Am fost fascinată. Trebuia să le aflu secretul. Putea să arate la fel și căsnicia mea după 35 de ani? Vă rog să îmi spuneți cum?

În cele din urmă am prins un moment singură cu Jen. „Nu pot să nu observ”, i‑am spus curioasă, „cât de fericiți sunteți împreună, tu și Greg. Cum îți menții căsnicia atât de puternică?”

Ea zâmbi. „Da, lucrurile merg bine între noi! Nu pot să‑ți spun vreun secret pentru o căsnicie puternică și fericită, dar pot să‑ți spun că am început și noi ca oricare alt cuplu, îndrăgostiți nebunește, ca apoi să fim dezamăgiți când dificultățile zilnice ne‑au răpit fericirea. Ne‑am luptat și ne‑am chinuit o vreme. Nu a fost o situație oribilă, dar nici bine nu a fost. Am primit și noi diferite sugestii de ici și colo dar,” – făcu o pauză și își puse mâna pe umărul meu – „soluția adevărată  a venit de la Ioan 15:13”.

Eram familiarizată cu Scriptura. „Nu este mai mare dragoste decât să‑și dea cineva viața pentru prietenii săi”. Acest verset mă făcea de obicei să mă gândesc la povești precum cea a lui Charles Dickens Poveste despre două orașe, sau despre Iisus când a murit pe cruce – dar nu despre căsnicie.

Apoi continuă: „Când am decis să punem în practică acest verset în căsnicia noastră, am început să căutăm amândoi modalități prin care să dăruim, chiar până la sacrificiu. Chiar și numai prin lucruri mărunte, cum ar fi să‑i pregătesc mâncarea preferată chiar dacă eram obosită, sau el să se oprească la magazin pentru câteva cumpărături deși tot ce își dorea era să ajungă cât mai repede acasă. Apoi mai era să ne ținem gura închisă când aveam vreo revenire urâtă.

Dar și în lucrurile majore, cum ar fi să renunțăm la unele lucruri personale în favoarea scopurilor familiale, sau să ne susținem unul pe altul în dorințele noastre personale. Dacă stai să te gândești, există nenumărate modalități de a dărui”.

Așa că m‑am gândit și eu la asta și am văzut că este loc de îmbunătățire a relației mele cu soțul meu. Cere efort  să‑l faci pe celălalt fericit și să arăți această „dragoste mai mare”. Însă îmi place să văd că tendința căsniciei noastre se schimbă. Decizia noastră de a dărui mai mult decât de a primi ne‑a pus pe calea unei iubiri mai profunde și a unei fericiri mai profunde.