Transformarea Marthei

Am întâlnit-o pentru prima oară pe Martha când stătea pe o bancă în parcul în care îmi scoteam bebeluşul la plimbare. Eu şi soţul meu eram căsătoriţi de doi ani şi de curând am avut primul nostru copil. Martha privea în gol şi nu m-a observat când m-am aşezat lângă ea ca să mă ocup de băieţelul meu de opt luni care nu mai avea stare în cărucior.

Când l-a observat, Martha s-a luminat la faţă şi ne-a zâmbit, mie şi bebeluşului. Am intrat în vorbă cu ea şi am aflat că fusese asistentă şi moaşă, acum pensionară. Martha era subţire şi mică de statură şi deşi avea peste 60 de ani încă îşi mai purta părul buclat, lung până la umeri. Îmi povesti că nu se căsătorise niciodată dar că a iubit mereu bebeluşii şi a ajutat la aducerea pe lume a sute de bebeluşi.

Continuând să vorbim mi-a explicat că a renunţat pentru o perioadă la slujbă din cauza programului prelungit şi intens. Mai pe urmă am aflat că avusese o cădere nervoasă şi că se chinuia să-şi revină şi să depăşească stările recurente de depresie, iar întreruperea serviciului a devenit permanentă.

Mi-a explicat că îi place să vină în parc deoarece în natură se simte liniştită. I-am spus ceea ce spusese Iisus odată: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”1 şi înainte ca să plece din parc în acea zi Martha s-a rugat să-L primească pe Iisus ca Mântuitor personal.

De atunci Martha a fost un alt om. A început să studieze Biblia şi a început să-şi petreacă aproape tot timpul ajutându-i pe alţii, în vreme ce accesele ei de depresie au devenit tot mai puţine şi mai rare.

După vreun an Martha a apărut la uşa noastră cu o cădiţă de bebe plină cu lucruri pentru nou-născuţi. „Asta este pentru tine” mi-a spus ea zâmbind. „Felicitări pentru că eşti din nou însărcinată!”

Am rămas fără cuvinte. Nu spusesem încă decât soţului că eram din nou însărcinată. Însă cumva, Martha ştia. Şi şi-a făcut timp să stângă acest minunat cadou surpriză pentru mine şi pentru micuţul ce avea să vină.

La vremea hărăzită eu şi soţul meu am fost fericiţi să primim în familia noastră un băieţel sănătos. Însă după naştere au apărut nişte complicaţii şi eu am făcut o infecţie şi febră. Din fericire asta nu a afectat bebeluşul iar el a putut sta cu mine în cameră în vreme ce soţul se ocupa de fiul nostru mai mare. Dar nu am fost singură: Când Martha a aflat de situaţia mea şi-a făcut imediat bagajul şi s-a mutat în camera mea de suferinţă.

Timp de două săptămâni ea a fost cu mine zi şi noapte, având grijă de mine. După ce alăptam ea lua bebeluşul şi îi schimba scutecul şi îl punea la culcare în pătuţul lui. Martha îmi făcea de mâncare mâncăruri hrănitoare care m-au ajutat să-mi recapăt puterea şi încet-încet febra şi infecţia au trecut. Martha mi-a fost un stâlp de mângâiere şi încurajare în toată această perioadă, vorbind cu mine, citindu-mi şi rugându-se pentru mine.

Martha a continuat să fie un musafir frecvent în casa noastră până într-o zi când a venit cu o veste mai serioasă. Fusese diagnosticată cu cancer şi trebuia să fie imediat internată în spital. În ciuda a tot ce putea face medicina pentru ea nu după mult timp Martha a trecut în lumea cealaltă calmă şi împăcată.

Unul dintre versetele preferate ale Mathei era: „Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei”.2 Martha şi-a descoperit Mântuitorul şi din acel moment lumina iubirii Sale a strălucit tot mai tare în viaţa ei şi a inspirat-o să devină tot mai mult precum El.

  1. Ioan 8:12
  2. Proverbe 4:18