Stresul este unul dintre cei mai mari „ucigaşi ai bucuriei” de care Dumnezeu doreşte să ne eliberăm. Stresul îţi diminuează utilitatea şi este cauza pentru nefericire accentuată, boală şi chiar moarte. Conform unui articol pe care l-am citit, între 75 şi 90% din vizitele la medic în ţările dezvoltate se pot datora, direct sau indirect, stresului.

Credinţa este antidotul pentru stres. Credinţa şi încrederea că totul este în mâinile lui Dumnezeu, că El este în control şi că El va face ca totul să conlucreze pentru bine, acestea elimină automat mult stres din viaţa noastră.

Fiecare dintre noi ne putem încrede în Dumnezeu pentru anumite lucruri dar există mereu aspecte ale vieţii noastră despre care credem că trebuie să ne îngrijorăm sau poveri pe care simţim că trebuie să le purtăm decât să le dăm lui Dumnezeu şi să ne încredem că El poate avea grijă de ele mai bine decât noi. Şi dacă lăsăm ca aceste poveri să ne apese – fie fizic, emoţional, mental sau sufleteşte – în final ne vor provoca stres, ceea ce pe termen lung poate avea efecte devastatoare atât asupra trupului cât şi a sufletului nostru.

Majoritatea dintre noi avem cel puţin unul sau două aspecte în care viaţa noastră este dezechilibrată, viziunea noastre este oblică. Adesea aceasta se datorează faptului că purtăm o povară de prea mult timp, fără pauze sau echilibru. Dumnezeu doreşte să ne facă povara suficient de uşoară ca să ne fie uşor să o purtăm.

O opinie greşită este să egalăm stresul cu munca din greu, sau să credem că un anumit nivel de stres este inevitabil într-o viaţă activă. Dar asta nu trebuie să fie adevărat. Poţi munci din greu fără să fii stresat dacă:

  • Menţii o viaţă echilibrată. Lucrează când este timpul să lucrezi, joacă-te când este timpul să te joci şi, mai presus de toate, ţine sacru timpul cu Dumnezeu. Dacă treci printr-o perioadă mai aglomerată şi trebuie să renunţi la unele relaxări şi timpul cu alţii, asigură-te că lucrurile vor încetini după ce ai terminat acel proiect sau după ce acea perioadă aglomerată s-a terminat. Să nu laşi să continue la infinit. Ritmul alert ar putea deveni un obicei nesănătos.
  • Îl laşi pe Dumnezeu să ducă povara, ceea ce înseamnă să-ţi exersezi credinţa lăsând situaţiile dificile şi stresante în mâna Lui, decât să încerci să le rezolvi tu însuţi. Situaţiile stresante sunt parte din viaţă; n-ai cum să scapi de ele. Când unul dintre copiii tăi este bolnav este stresant. Când stai prost cu banii este stresant. Când ai termene limită strânse sau nerealiste este stresant. Dar nu trebuie să rezolvi aceste probleme singur. Dumnezeu este „un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi”. 1
  • Îţi cunoşti limitele şi nu încerci să faci mai mult decât ceea ce este sănătos. Înveţi să fii realist iar dacă nu eşti realist îi asculţi pe cei ce sunt ca să nu ajungi să creezi situaţii stresante nenecesare pentru tine şi pentru cei din jurul tău.
  • Te opreşti din când în când ca să îţi evaluezi situaţia. Cum te descurci în aspectele menţionate mai sus?

Foarte mult stres provine mai degrabă de la ideile preconcepute negative decât de la termenele limită sau situaţii. Spre exemplu îngrijorarea, teama, grijile, mândria excesivă, preocuparea de sine; toate acestea pot crea sau contribui la stres.

Nu este uşor să scapi de stres. Schimbarea obiceiurilor şi a ideilor preconcepute este de obicei dificilă şi necesită timp. Două lucruri care te pot ajuta când încerci să realizezi aceste schimbări este să faci un efort conştient de a te încrede în Dumnezeu, prin a-ţi reaminti că El este în control şi că timpul ales de El este cel mai potrivit, iar apoi să stabileşti ce paşi practici poţi urma pentru a-ţi reduce povara cât timp El lucrează la soluţiile de lungă durată. Cum poţi să-ţi încredinţezi soarta în mâna Domnului ca El să te sprijine? 2

Dumnezeu a promis: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară”. 3

Poate că înainte nu ţi-ai dat seama că poţi fi eliberat de stres. Poate te-ai gândit că este o parte din viaţa ta de care nu poţi scăpa, sau o parte din preţul pe care trebuie să-l plăteşti pentru că eşti ocupat, sau pentru că ai o slujbă care cere atât de mult de la tine. Dar nu trebuie să fie aşa. Nu vom obţine niciodată o victorie permanentă asupra stresului pentru că suntem oameni. Dar putem învăţa să depăşim stresul sau să-i reducem efectele negative ori de câte ori ne dă târcoale şi să-l înlocuim cu încredere în Dumnezeu, ceea ce ne aduce liniştea sufletească. 4

  1. Psalmul 46:1
  2. Vezi Psalmul 55:22.
  3. Matei 11:28-30
  4. Vezi Iov 22:21; Isaia 26:3.