Suișuri și coborâșuri

Viața creștină se compune din munți și din văi. Există momente când suntem pe culmile bucuriei și momente când ne simțim demoralizați, abandonați și singuri.

Gândește‑te la situația când Iisus a înmulțit miraculos cele cinci pâini și doi pești ca să fie suficientă mâncare pentru 5000 de bărbați, fără să mai numere femeile și copiii!1 Imaginează‑ți că tu ești unul dintre ucenicii care au împărțit acea mâncare care nu se mai termina! Probabil erai copleșit de emoție să iei parte la un astfel de miracol. Toți ucenicii se simțeau probabil în al nouălea cer.

Dar în evenimentul următor care ni se descrie îi vedem într‑o corabie prin furtună, pe valuri ce amenință să îi înece. În acele momente de teamă și disperare apare Iisus, mergând pe apă, și le spune: „Eu sunt; nu vă temeți”.2

Este interesant că ucenicii trec prin aceste două situații una după alta. Ce zi! Mai întâi sunt în culmea fericirii, văzând abundența proviziilor și binecuvântărilor Domnului, ca la scurt timp după aceea să ajungă să se teamă pentru viața lor într‑o furtună puternică.

Poată că Iisus a făcut să fie așa ca să le arate ucenicilor Săi că viața pentru El nu înseamnă doar soare și bucurie. Există și furtuni care amenință să ne înece cu teamă și îndoială. Poate că încerca să‑i pregătească pentru ambele scenarii.

De fapt, de cele mai multe ori Îl vedem mai clar pe Iisus exact când furtunile vieții ne copleșesc și când valurile de îndoială și de teamă se ridică împotriva noastră. Atunci când toate lucrurile în care ne‑am pus încrederea s‑au prăbușit, când barca noastră ia apă și se scufundă, dacă strigăm către El: „Stăpâne, pierim!” Îl vom vedea și noi mergând pe apă venind către noi. Iar El ne va spune același lucru ca și ucenicilor Săi: „Eu sunt; nu vă temeți”.

  1. Vezi Matei 14:13-21.
  2. Matei 14:27