Era una din acele dimineți în care te trezești și ești bombardat de vești proaste una după alta. Tot ce putea merge prost, mergea prost, și se părea să nu fie nici un sfârșit la această spirală descendentă. În plus, soția mea era plecată în călătorie și tot timpul lucrurile merg mai rău când ea nu este în preajmă. Nici nu îmi începusem ziua și mă simțeam deja copleșit și descurajat.

Apoi motorul mașinii noastre a început să facă un zgomot tare și ciudat. În ultimul timp se tot stricase câte ceva la mașină. Nici bine nu reparam ceva, că se strica altceva. Începeam să mă gândesc că nu mai puteam conta pe această mașină, care devenea o groapă fără fund ce devora timp, bani și energie.

Odată ce începeau să îmi vină în minte gânduri negative, cel mai rău lucru era să le ascult, ceea ce s‑a întâmplat în dimineața aceea. Pe parcursul zilei totul părea să devină tot mai mizerabil. Eram nefericit de aproape orice.

În această stare de spirit mi‑am luat mașina, fără prea multă tragere de inimă, să o duc la un atelier auto. Cât timp mecanicul lucra la ea, iar eu am avut puțin timp liber, mi‑am amintit de jocul recunoștinței – când ești trist încerci să numești lucruri bune din viața ta. M‑am hotărât să încerc și eu și să îmi enumăr binecuvântările. Iar pe măsură ce continuam, mi‑am amintit și de alte lucruri și am început să fiu cu adevărat recunoscător lui Dumnezeu pentru bunătatea și binecuvântările Sale.

Și atunci, dintr‑o dată, s‑a întâmplat ceva magic: precum valurile care spală pietrele și aluviunile care s‑au adunat pe țărm, tot așa un val de bucurie m‑a copleșit și pe mine, spălând tot ce era negativ și trist din mintea și din sufletul meu, iar eu mi‑am găsit liniștea, mulțumirea și bucuria. Ziua mea s‑a schimbat complet!

Doar mai târziu mi‑am dat seama că nimic fizic nu se schimbase în situația mea. Eram încă la mecanic cu o mașină stricată, iar soția mea era încă plecată. Dar dintr‑o dată niciuna dintre acestea nu mi‑a mai afectat starea de fericire. Mi‑am dat seama că eram fericit şi mulţumit cu viaţa mea şi cu tot restul. Am simţit magia recunoştinţei ce poate preschimba o zi mizerabilă într‑una plină de bucurie.