Singur?

Mă aflu într‑o piațetă din Sarajevo. Mă atrage mereu să revin în această țară care a suferit atât de mult în ultimul timp. Mă copleșesc amintirile. Când cei doi copii ai mei erau mici am fost în această piațetă cu ei să se dea cu rolele. Au alergat, s‑au jucat, s‑au întrecut între ei și au strigat de bucurie. Eu îi priveam, uneori cu îngrijorare, rugându‑mă să nu se lovească, iar din când în când îi ajutam la vreun joc sau arbitram concursurile dintre ei.

Ce mult timp a trecut de atunci…

Ei au crescut. Cât de repede…

Am petrecut mult timp cu ei, i‑am învățat acasă, i‑am dus cu mine în multe dintre călătoriile mele, i‑am implicat în munca mea voluntară, i‑am învățat despre curățenie și bucătărie, i‑am dus în excursii și multe altele. Erau cu mine aproape oriunde mergeam. Eram mamă singură și am avut parte de probleme și de provocări, dar mi‑a plăcut să fiu mamă.

Dar au crescut și au părăsit căminul părintesc, iar eu m‑am trezit că trebuie să trăiesc fără ei. M‑am hotărât să mă reîntorc la munca misionară și m‑am alăturat unui proiect în Bohol, în Filipine.

Bohol părea raiul pe pământ. Oceanul avea toate nuanțele posibile de albastru: albastru închis, azur, turcoaz, albastru deschis, indigo, albastru cenușiu și multe altele; apusurile erau cele mai uimitoare combinații de culori: galben puternic, auriu, portocaliu, zmeură și mov deschis. Iubeam palmierii, bărcile, viața liniștită…

În ciuda tuturor frumuseților de care eram înconjurată în fiecare zi, în plimbările mele singură pe plajă seara mă simțeam singură și nostalgică. Îmi lipseau copiii și prietenii apropiați. Uneori aceste sentimente erau copleșitoare și mă făceau să plâng și să mă rog pentru puterea de a merge mai departe și de a nu mă simți descurajată și singură.

Dacă stăteam în preajma apei și admiram peisajul puteam să simt prezența lui Iisus. Uneori nu știam ce să‑I spun. Uneori eram atât de tristă că nu‑L puteam auzi. Dar era ca atunci când stai lângă un prieten apropiat, după ce ai spus tot ce aveai de spus iar apoi stați împreună, în liniște, bucurându‑vă unul de prezența celuilalt.

Dimineața, înainte ca agitația zilei să înceapă, ascultam o predică sau un mesaj de inspirație. Nu știu cum aș fi supraviețuit fără acele momente de devoțiune dimineața și fără clipele petrecute cu Iisus seara. Au fost niște momente foarte speciale pentru mine.

Acum scriu acest articol din Sarajevo, unde sunt în vizită. Fiul meu este mult mai înalt acum. Și‑a poziționat camera modernă pe un trepied și a alergat să stea lângă mine. Clic. Sunt pregătită pentru următorul capitol din viața mea.