Se considera un învingător, însă unii se întrebau de unde a ajuns la această concluzie. Trupul îi era învineţit şi rănit de la numeroasele lovituri. Viaţa lui mereu pe drumuri şi-a spus cuvântul. Şi, pe lângă asta, şi-a pierdut libertatea şi era foarte probabil că va ajunge să fie executat. 1
A avut un început promiţător, se născuse în elita societăţii, ceea ce i-ar fi deschis multe uşi. 2 Însă după ce s-a alăturat noii credinţe a fost închis de multe ori pe nedrept, 3 a fost interogat cu violenţă, 4 a naufragiat de trei ori 5 şi chiar lovit o dată cu pietre. A scăpat la limită din câteva conspiraţii, 6 dar nu a scăpat complet de violenţă.
Iar pe lângă opoziţia şi respingerea feroce, s-a confruntat şi cu sărăcia şi lipsurile. El a scris: „Până în clipa aceasta suferim de foame şi de sete, suntem goi, chinuiţi, umblăm din loc în loc… am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor”. 7 Deci avea multe necazuri, până acolo că uneori viaţa i se părea insuportabilă. 8
În astfel de circumstanţe pare de necrezut că el poate declara cu convingere: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în “ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept”. 9
Pavel s-a considerat un învingător deoarece orice aparent eşec fusese risipit de satisfacţia interioară a convingerii că făcuse ceea ce Dumnezeu s-a aşteptat de la el. El şi-a asigurat victoria finală, lucru pe care îl putem face şi noi dacă ne folosim talentele şi timpul spre slava lui Dumnezeu. (Să sperăm că viaţa noastră va conţine mai puţine dificultăţi decât cea a viteazului Pavel!)