Era vară, iar eu eram într‑o călătorie misionară cu alți tineri pe coasta de nord a Poloniei. Călătoria noastră era la final iar centrul nostru din Varșovia urma să trimită un microbuz să‑i ia pe majoritatea dintre noi, iar eu, Nick și René urma să ne întoarcem cu trenul/autobuzul/autostopul. Nu știu cum am încropit acest plan ridicol, dar atunci ni s‑a părut grozav.
În dimineața stabilită noi ne‑am pornit la drum. Eram tineri și fără experiență, călătorind într‑o țară străină, fără prea mulți bani și fără să vorbim limba locală. Am ajuns la gară, dar chiar de la intrare lucrurile au început să meargă prost fiindcă ușa trenului s‑a închis și Nick nu a apucat să urce.
Eu și René am coborât la stația următoare și l‑am așteptat, dar când a trecut următorul tren Nick nu era în el. Ne‑am gândit, prostește, că cel mai bine era să luăm un tren înapoi la prima stație. Dar chiar când noi plecam l‑am văzut pe Nick coborând pe peron! Din fericire el a stat pe loc până când noi am avut ocazia să ne întoarcem.
Cu toate astea ne‑a luat două ore doar să ajungem la depoul de autobuze. Am luat un autobuz până la marginea orașului, apoi am traversat un câmp ca să ajungem la autostradă, unde am început să facem autostopul cu mari speranțe. Dar nimeni nu a oprit. Se făcuse după-amiaza, ne era foame, eram obosiți dar și îngrijorați de situația noastră.
În acest moment, după șase ore de călătorie, am început să ne întrebăm dacă nu cumva Dumnezeu încerca să ne arate ceva. Aveam probleme la fiecare pas. Atunci ne‑am rugat și am fost cu toții de acord că ar fi mai bine să ne întoarcem la cabana în care stătusem în ultimele săptămâni. Nu știam dacă acest plan ar fi mers dar părea mai bun decât să înnoptăm în câmp.
Am traversat drumul și în câteva minute am prins o mașină. Restul drumului către cabană a decurs fără incidente. Spre surprinderea noastră, restul echipei era încă la cabană. Microbuzul care trebuia să‑i ia pe ei se stricase și mai dura o săptămână până să vină după ei. Frustrarea noastră cu ziua noastră nebună a dispărut când ne‑am dat seama că eram exact acolo unde trebuia să fim.
Fără telefoane mobile sau alte mijloace de comunicare și în ciuda ignoranței și prostiei noastre, Dumnezeu ne‑a călăuzit înapoi la voia Sa. Chiar dacă noi am greșit, El nu dă greș niciodată. El ne ia de unde suntem și își duce la îndeplinire scopul Său.