Sare și lumină

Iisus a început Predica de pe Munte cu Fericirile, în care a făcut o prezentare generală a modului în care dorește ca cei ce Îl urmează pe El să își trăiască viețile de credință. Iar în continuarea predicii a prezentat mai în detaliu principiile pe care se bazează pe Fericirile.

Unul dintre aceste principii, imediat după Fericiri, este:

„Voi sunteți sarea pământului. Dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată și călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n‑aprind lumina ca s‑o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri”.1

Pe vremuri sarea era mult mai importantă decât acum. Legea mozaică cerea ca sacrificiile făcute în templu să conțină sare, iar soldații romani primeau o parte din leafă în sare. O cantitate foarte mică de sare adăugată în mâncare se dizolvă în întreaga oală și îmbunătățește gustul. Calitățile despre care se vorbește în Fericiri și în Predica de pe Munte sunt emanate de adevărații ucenici ai lui Iisus și îi influențează și pe alții în bine. De aceea ei sunt precum „sarea” care dă gust la tot ce este în jurul ei.

Sarea a fost folosită din vechime și la conservarea mâncării, mai ales a peștelui și a cărnii, ca să nu pută și să nu se degradeze. Tot așa, influența creștinilor în lume ar trebui să fie asupra indivizilor și a societății, de a conserva binele și valorile bune și de a contracara ceea ce Biblia descrie ca fiind rău. Noi, creștinii, ar trebui să fim o forță spirituală și morală pozitivă în lume prin exemplul traiului nostru după învățăturile lui Iisus, să facem tot ce putem ca să Îl reprezentăm pe El și să împărtășim cu alții vestea bună a mântuirii.

Azi noi știm că sarea pură (clorura de sodiu) nu își pierde salinitatea. Însă în vremea lui Iisus sarea nu era pură fiindcă nu existau fabrici de rafinare. Sarea în Palestina provenea în general din Marea Moartă. Avea o textură mai de pudră decât sarea pe care o știm noi azi, și conținea un amestec de alte minerale. Iar pentru că clorura de sodiu era cea mai solubilă din acest amestec putea fi ușor dizolvată de condensare sau de apa de ploaie. Atunci acea pudră rămasă arăta tot ca sarea dar nu mai avea gustul sării și nici proprietățile de conservare. Nu mai era bună de nimic. Precum sarea fără gust, ucenicii cărora le lipsește angajamentul sincer pentru ucenicie devin ineficienți.

Apoi Iisus folosește o altă metaforă cu lumina, arătând că viața unui ucenic ar trebui să lumineze lumea din jurul lui, iar ucenicii care nu fac munca Tatălui sunt precum niște lumini care nu se văd. Lumea are nevoie de lumina lui Iisus, iar ucenicii Săi trebuie să fie vizibili, precum o cetate pe un munte – care poate fi văzută clar de departe atât ziua cât și noaptea, datorită luminilor ei.

Iisus vorbește și de o lampă care luminează într‑o casă. Casa tipică țărănească din Israel avea o singură cameră, așa că o singură lampă lumina întreaga casă. O lampă casnică în vremea lui Iisus era formată dintr-un recipient puțin adânc cu ulei în care era un fitil. Acest recipient era de obicei imobil, plasat pe un suport. Iisus menționează că oamenii pun lampa pe un suport ca să lumineze întreaga casă; nu pun lumina sub un vas, unde lumina nu se poate vedea. Vasul la care face referință Iisus, obrocul, era de obicei un vas pentru măsurarea și păstrarea cerealelor, de aproximativ 9 litri. Era făcut din lut, scoarță de copac sau nuiele. Un astfel de vas pus peste lumină ar obtura‑o complet și în cele din urmă s‑ar stinge.

Pentru ca lumina să își împlinească scopul de a da lumină trebuie să fie vizibilă; deci era absurd să acoperi lumina, fiindcă nu își mai împlinea scopul de a lumina. În același fel, creștinii eficienți trebuie să trăiască în așa fel încât alții să poată vedea că sunt creștini, să vadă cum trebuie trăit în conformitate cu învățăturile lui Iisus. Precum orașul vizibil din vârful muntelui și lumina ce luminează întreaga casă și noi trebuie să fim lumina lui Dumnezeu pentru cei cu care interacționăm.

Mai apoi, în Predica de pe Munte, Iisus îi povățuiește pe ucenicii Săi să nu se arate în fața altora când fac fapte bune; aceasta, însă, pare, la prima vedere, în contradictoriu cu ceea ce a spus în: „să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri”.

Noi trebuie, în viața noastră de credință, să facem tot ce putem ca să‑L reflectăm pe Dumnezeu – să fim iubitori, milostivi și compătimitori prin activitățile noastre; să îi ajutăm pe alții, să dăruim celor în nevoie, etc. Însă țelul nostru ar trebui să fie ca prin aceste fapte să Îi aducem slavă lui Dumnezeu, nu să primim noi laurii. Scopul nostru de a‑i ajuta pe alții, de a pune în practică învățăturile lui Iisus, ar trebui să provină din angajamentul nostru de a‑L iubi pe Dumnezeu și pe aproapele nostru. Face parte din ceea ce suntem noi ca și creștini, iar scopul nostru ar fi să trăim astfel încât să Îi aducem slavă lui Dumnezeu. Odată ce am devenit parte din familia lui Dumnezeu, Îi reflectăm calitățile fiindcă El este Tatăl nostru.

Deoarece suntem ucenici ai lui Iisus și Îi urmăm învățăturile, aceasta ar trebui să ne evidențieze de restul. După cum a spus Iisus: „Nu sunteți din lume ci Eu v‑am ales din mijlocul lumii”.2 Apostolul Pavel a spus astfel: „Odinioară erați întuneric; dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr”.3

Ucenicii lui Iisus sunt lumina lumii și precum un oraș pe un munte care nu poate fi ascuns, precum o lampă care îi luminează pe toți cei din casă, noi suntem chemați să lăsăm lumina din noi să lumineze în așa fel încât oamenii să o vadă, ca să Îl slăvească astfel pe Dumnezeu. În calitate de creștini suntem chemați să reflectăm lumina lui Dumnezeu în lumea noastră ca astfel să luminăm calea Sa. Face parte din îndatoririle unui credincios.

Chemarea creștinilor este să fie sarea pământului și lumina lumii. Ca să fim eficienți și conștiincioși în chemarea noastră trebuie să ne menținem proprietățile de sărare și lumina aprinsă; altfel devenim ineficienți – sarea care și‑a pierdut gustul, lumina care nu ajută pe nimeni. Angajamentul nostru de a fi ucenici ai lui Iisus include să trăim învățăturile Lui astfel încât lumina din noi să strălucească înaintea celorlalți; ca ei să vadă faptele noastre bune, activitățile noastre iubitoare, cum ne comportăm conduși de iubirea lui Dumnezeu, iar astfel ei vor remarca și Îl vor vedea pe Dumnezeu reflectat prin noi. În felul acesta sperăm ca oamenii să dorească să afle ce anume ne face așa cum suntem și astfel să ne dea ocazia să le vorbim despre iubirea lui Dumnezeu, iar ei să ajungă să își dezvolte propria relație cu El, iar mai departe să Îl slăvească.

Haideți ca fiecare dintre noi să fim cu adevărat sarea pământului și lumina lumii.

  1. Matei 5:13-16
  2. Ioan 15:19
  3. Efeseni 5:8-9