[El] ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz. – 2 Corinteni 1:4
Dacă cei dragi nouă emigrează în cealaltă parte a lumii şi nu mai avem nici o legătură cu ei este firesc să le ducem dorul, să dorim să primim veşti despre starea lor şi să suferim din cauza acestei pierderi. Cu atât mai mult se întâmplă lucrul acesta când persoana respectivă emigrează complet din lumea asta! Chiar şi pentru cei cu credinţă în viaţa de apoi, lumea lor s-a schimbat irevocabil şi le este greu să suporte.
Dacă ai vreun prieten sau coleg care suferă din cauza pierderii cuiva drag poate că el/ea s-au retras pe moment din viaţa cotidiană ca să-şi depene amintirile, să strângă poze, să-şi scrie amintirile, sau să creeze vreun fel de memorial. Lacrimile fac parte, fără îndoială, din această călătorie. Este în regulă să plângi. Chiar şi Iisus a plâns.1 Toate acestea au locul lor în procesul firesc şi sănătos de doliu.
Pe malurile râurilor… şedeam jos şi plângeam, când ne aduceam aminte… în sălciile din ţinutul acela ne atârnaserăm harfele. – Psalmul 137:1-2
Bocitul îşi are vremea lui.[Ecleziastul 3:4] Să sperăm însă că această perioadă când „harfele” – cântecele de credinţă şi de bucurie – tac este temporară şi că nu sunt date la o parte pentru totdeauna. „Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia”.[Psalmul 30:5]
Deci, când găseşte cel îndoliat din nou puterea de a face faţă vieţii, de a lua din nou în mână harfa, de a cânta cântece de credinţă şi de bucurie? Nu există o regulă. Cu cât relaţia fusese mai strânsă cu atât agonia pierderii va fi mai mare. O moarte bruscă poate fi mai dificil de suportat. Când părinţii îşi îngroapă copilul este considerată una dintre cele mai traumatice pierderi. Cere timp să boceşti o pierdere de asemenea magnitudine.
Fie ca Dumnezeu să ne ajute să ne purtăm cu atenţie cu cei care sunt copleşiţi de durere şi să ne arătăm solidaritatea printr-un cuvânt de alinare, printr-un telefon, amintindu-ne de aniversări, zile de naştere sau orice alte zile speciale care sunt importante pentru aceştia, şi prin a ne face timp să-i ascultăm. Să fim aproape de prietenii noştri, tot aşa cum şi Dumnezeu este mereu aproape de noi.[Vezi Evrei 13:5.]
- Vezi Ioan 11:35.↑