Imediat ce am ajuns în oraşul port Tampico, Mexic, colegii voluntari mi-au arătat casa de unde ne coordonam activitatea noastră. Casa era destul de aproape de centrul oraşului şi nici prea departe de zonele mai sărace, acolo unde noi desfăşuram majoritatea programelor noastre. Ce loc minunat! mi-am zis eu, privind către frumoasa lagună unde oamenii se adunau să-şi petreacă timpul liber în răcoarea apusului, şi nu departe, cu maşina, de o plajă curată şi puţin populată.
Urcând la ultimul etaj am descoperit ceva şi mai şi. Uşa dădea într-un balcon, de unde ţi se desfăşura înainte o panoramă cu palmieri, acoperişuri şi, în depărtare, un pod magnific peste golf. Combinaţia între podul foarte bine luminat, acoperişurile şi adierea răcoroasă a brizei de seară îţi tăia respiraţia.
Acum sunt de ceva timp în oraş dar încă îmi fac timp câteva minute în fiecare zi să urc la balconul de sus şi să admir peisajul. Dintre toate, priveliştea acelui pod mă inspiră cel mai mult şi mă linişteşte. Parcă leagă două lumi şi datorită lui multe lucruri altfel imposibile, devin posibile.
Într-o dimineaţă eram într-o cameră de lângă balcon şi, privind afară, podul nu se zărea. Vremea pe coasta mării poate fi schimbătoare şi, deşi de cele mai multe ori este soare şi clar, uneori sunt şi furtuni, sau nori neaşteptaţi şi ploaie, chiar vânt puternic – uneori chiar uragane. Poate că s-a lăsat pe neaşteptate ceaţa, m-am gândit eu. Însă nu după mult timp mi-am dat seama că poziţia din care mă uitam era de vină. M-am mişcat într-o parte şi am putut din nou să-l văd.
Atunci mi-a venit în minte un alt gând – că acel pod este precum relaţia noastră cu Dumnezeu. Este mereu prezent, ca să ne inspire şi să ne liniştească. Prin el avem acces la un alt tărâm şi tot prin el putem primi ajutorul şi călăuzirea de care avem nevoie. Uneori ni se pare că „priveliştea” a dispărut, sau că ajutorul pe care am învăţat să ne bazăm nu mai este. Însă tot ce trebuie să facem este să ne schimbăm poziţia inimii. Atunci, această dulce inspiraţie, această mângâiere şi pace redevine vizibilă, iar credinţa noastră este întărită.