Prietena fiicei mele, Jenni, are 12 ani şi urmează un program riguros de gimnastică. De patru ori pe săptămână ea exersează câte patru ore după şcoală. Îşi face temele pentru şcoală în maşină când merge la antrenamente şi mânâncă cina în maşină când vine de la antrenamente.
Aceasta a fost dintotdeuna alegerea ei. Îi place gimnastica şi vrea să ajungă cât de departe poate cu asta. Câştigase deja câteva medalii şi era considerată cea mai bună gimnastă la nivelul ei din zonă când s-a înscris în acest program intens de antenamente ca să obţină o bursă sportivă pentru colegiu.
După câteva luni a recunoscut şi ea că este un program greu. Uneori era frustrată că îi era greu să-şi menţină notele bune la şcoală şi progresul la gimnastică, sau că nu mai avea timp pentru prietenii ei. Antrenorii ei aveau mai aşteptări de la ea şi se aşteptau de la ea să nu se plângă şi să persevereze.
Deci, de ce face ea lucrul acesta? Pentru că îşi urmează visul. Îşi ia talentul şi îl dezvoltă într-o abilitate.
Mulţi dintre noi nu avem capacitatea de a ne împinge înainte până la excelenţă. Gândul angajamentului, disciplinei şi efortului necesar este suficient ca să ne facă să ne răzgândim. Însă cu toţii avem ocazia de a dezvolta perfecţiunea în viaţa noastră, de a ne atinge potenţialul maxim, de a face ceva remarcabil. Din păcate, ingredientul care ne lipseşte cel mai des este angajamentul de a merge până la capăt.
În pilda talanţilor, 1 Iisus povesteşte despre un om bogat care pleacă într-o călătorie. El cheamă trei dintre servitorii lui şi le explică că vrea ca ei să se ocupe de proprietatea lui cât el este plecat. El dă fiecăruia dintre ei câţiva talanţi în funcţie de ceea ce probabil ştia dinainte despre caracterul şi capacitatea fiecăruia.
Primului îi dă cinci talanţi, celui de-al doilea, doi talanţi, iar ultimului, un talant. Aceşti talanţi nu erau ceva ce putea fi ţinut într-un protofel. Un talant era echivalentul a 43,6 kg de argint şi ar valora acum cam 30,000 $. Deci, dacă primeşti cinci talanţi este o ocazie imensă, dar chiar şi un talant nu este de neglijat.
Stăpânul plecă pentru o vreme iar la întoarcere vrea să ştie ce au făcut servitorii cu averea lui. Primul servitor îi spuse: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi”. Stăpânul a fost foarte mulţumit şi i-a spus: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”. 2
Cel de-al doilea şi-a dublat şi el talanţii primiţi şi a primit acelaşi răspuns de la stăpânul lui. Însă cel de-al treilea servitor a avut o poveste diferită: „Mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău”. 3
Iar răspunsul stăpânului a fost diferit: „Rob viclean şi leneş!… se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu! Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Pentru că celui ce are i se va da şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are”. 4 Cel de-al treilea ascunsese talantul ca să-l păstreze în siguranţă. Însă stăpânul ar fi dorit ca el să facă ceva cu acel talant.
Unii cercetători consideră această pildă ca fiind originea cuvântului „talent” folosit azi cu înţelesul de „dar, abilitate sau îndemânare”. Când privim povestea în acest context devine evident că Dumnezeu se aşteaptă de la noi să facem ceva cu talentele şi îndemânările pe care ni le-a dat. „A face ceva” implică şi muncă şi riscuri.
O admir pe Jenni pentru ceea ce face cu talentul ei. Ştiu că ceea ce învaţă prin disciplină, sacrificiu şi angajament îi va fi de mare valoare tot restul vieţii.
Dacă ai un talent sau o calitate pe care Dumnezeu ţi-a dat-o, investeşte în ea. Cultiv-o pentru Dumnezeu. Poate că nu poţi ştii acum ce va face El cu asta, însă un lucru pe care îl poţi ştii este că la finalul călătoriei vieţii, precum servitorului conştiincios, Îl vei auzi spunându-ţi: „Foarte bine”.