Pentru ce există spinii

Nu cred că Dumnezeu a vrut ca relațiile interumane să fie perfecte. Eu cred că El a permis un „spin” în ecuație – acel lucru care ne supără, dar de care El știe că avem nevoie. Poate te întrebi De ce avem nevoie de diferențe de opinie, de sensibilitate, de neînțelegeri, de gelozie, de resentimente, de comparare, de sacrificii, de certuri, emoții, temeri, tristeți sau dificultăți? Aceste lucruri nu par să ajute să întărească o relație.

Mi‑a amintit de vorba: „Atitudinea ta în fața greutăților este ceea ce contează”. Dacă nu am trece prin încercările vieții nu ne‑am pune în practică calitățile care ne fac oameni mai buni: răbdarea, înțelegerea și iertarea.

Neînțelegerile, dezacordurile, durerile – chiar și nedreptățile – ne forțează să le răspundem. Putem alege să ne străduim să fim mai buni, să apelăm la Dumnezeu pentru dragostea Sa, să iertăm, să încercăm în mod conștient să învățăm tot ce putem din situația respectivă.

Ceea ce contează este modul în care facem față situațiilor care ne ies în cale și ce facem cu ele. Vom învăța din greutățile noastre și vom deveni mai buni, sau ne vom împietri inimile? Vom deveni mai umili sau mai mândri? Vom deveni mai creativi în rezolvarea problemelor sau ne vom îneca în disperare? Vom face orice este nevoie să devenim ceea ce trebuie să fim ca să depășim dificultatea, sau vom deveni mai acuzatori și mai critici? Vom ajunge mai implicați, sau vom hotărî să renunțăm când devine mai dificil?

Chiar și când ne străduim cel mai mult și progresăm și învățăm și ne maturizăm, tot vom avea provocări în calea noastră, fiindcă așa a intenționat Dumnezeu să fie viața. Depășim o dificultate apoi trecem la alta. Însă fiecare victorie este un pas înainte. Fiecare victorie este o împlinire. Fiecare victorie ne duce înainte pe calea progresului.

Dar cum rămâne cu situațiile în care simțim că nu putem depăși ceva și că suntem sortiți frustrărilor permanente într‑o anumită privință? Dacă am făcut tot ce ne‑a stat în putință, atunci Cuvântul lui Dumnezeu promite că în cele din urmă vom avea victoria: „Luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul”.1

Probabil că Dumnezeu știe că aceste căi dificile ne sunt, într‑un fel, mai benefice decât drumul neted. Dacă comunicăm cu El, atunci El ne motivează să progresăm în aspectele în care avem lipsuri, ne încurajează pentru binele pe care îl facem și ne ajută să găsim tăria și harul de a face față fiecărei provocări.

  1. Efeseni 6:13