Aveam cincisprezece ani și așteptam zilele de vineri fiindcă atunci mergeam la plajă. În fiecare săptămână de vară, grupul nostru de tineri improviza un spectacol de cântece și scenete pe faleză ca să împărtășim trecătorilor mesajul de iubire al lui Dumnezeu.

            Într‑o vineri am primit o donație substanțială de pâine și produse de patiserie de la o brutărie locală. „Hai să le ducem pe plajă” a sugerat cineva. Când am ajuns și am anunțat că servim pâine și patiserii gratis s‑a adunat imediat un grup de nevoiași. Majoritatea au primit produsele cu recunoștință, însă vreo doi au comentat că nu aveam un anumit produs preferat de ei. Au refuzat ceea ce aveam de oferit și au plecat cu mâna goală, mormăind în continuare.

            Mai târziu ne‑a abordat o tânără femeie. Împingea un căruț dublu, încărcat cu doi copii și cu o mulțime de lucruri, parcă avea acolo toată avuția ei materială. „Am auzit că dați pâine”. În vocea ei se simțea disperarea, de parcă viața ei depindea de asta. Un copilaș cu ochii larg deschiși ne privea în liniște din căruț în timp ce bebelușul dormea. Hainele de pe ei păreau destul de noi, însă lucrurile împachetate în fiecare colțișor al căruțului sugerau că femeia nu avea un loc unde să stea.

            I‑am pus într‑o pungă tot ce mai rămăsese – niște brioșe și două pâini – și i le‑am dat. Nici nu s‑a uitat în pungă să vadă ce i‑am dat, dar mi‑a mulțumit cu recunoștință.

            Unul dintre prietenii mei a început să discute cu femeia. Eu m‑am dus să împachetez dar în treacăt am mai auzit că îi spusese despre un adăpost pentru femei și îi dăduse niște bani ca să ajungă acolo. M‑am bucurat că a venit la noi ca să primească puțin ajutor și speranță. M‑am gândit și la cei doi care au plecat cu nimic.

            Pâinea din cer este tot așa, distribuită gratuit celor care o cer. Și când nu o las să îmi intre în inimă și să îmi umple sufletul atunci rămân și eu nesatisfăcută.

Văd mai clar ca niciodată că prima și cea mai importantă îndatorire a mea în fiecare zi este să îmi găsesc liniștea sufletească în Domnul. Primul lucru de care trebuie să mă preocup nu este modul cum să Îl slujesc pe Domnul, sau cum să Îl slăvesc pe Domnul, ci cum să îmi aduc sufletul într‑o stare de fericire și cum să îmi hrănesc sufletul. Am văzut că cel mai important lucru pe care trebuie să îl fac este să mă dedic citirii Cuvântului lui Dumnezeu și să meditez asupra lui. – George Müller (1805-1898)