Te‑ai oprit vreodată să te întrebi „De ce sunt aici în viața asta? Ce înseamnă pentru mine personal?” Este o întrebare obișnuită mai ales atunci când trecem prin momente dificile.

Știm, bineînțeles, că Dumnezeu ne‑a pus aici ca să‑L iubim pe El și să‑i iubim pe ceilalți oameni. 1 Însă când trecem noi înșine prin situații speciale care fac parte din propriul nostru drum în viață, s‑ar putea să ne fie uneori greu să înțelegem toate lucrurile care ne vin în cale. Atunci parcă ne izbim de niște ziduri de cărămidă. Atunci avem nevoie de o părere din exterior, de la Cineva care vede imaginea de ansambul pe care noi nu o vedem.

Eu cred că unul din lucrurile importante în viață este să învățăm din toate lucrurile care ne ies în cale. Aceste experiențe, cuplate cu sfatul lui Dumnezeu, ne vor da cunoașterea, înțelegerea și înțelepciunea Duhului Sfânt. Nu există scurtături la procesul de învățare și de maturizare.

Noi Îl avem pe Omul cu răspunsurile, iar El ne călăuzește în direcțiile bune atunci când Îl urmăm, însă ne‑ar fura de toate beneficiile acestei vieți dacă ar scurt-circuita experiențele dificile și ne‑ar scoate din ele fiindcă uneori sunt dureroase sau traumatice.

Eu cred că El, în dragostea Sa, știe exact de ce experiențe avem nevoie ca să creștem și să ne maturizăm, nu doar pe moment dar și în imaginea de ansamblu a eternității. Eu am încredere în El atunci când spune că nu va lăsa să ni se întâmple nimic mai greu decât putem duce. El este Dumnezeul universului. Dacă există cineva care să știe ce este cel mai bine pentru noi și să ne poată croi viețile în așa fel încât să putem câștiga cât mai multe din experiențele noastre atunci El este acela. El știe cu siguranță ce este necesar, mai bine decât oricare dintre noi am putea ști din perspectiva noastră limitată și finită.

  1. Vezi Matei 22:36-40.