Anul Nou este mai mult decât un mod de a marca trecerea timpului – sau cel puţin aşa ar trebui să fie. Mulţi oameni privesc Anul Nou ca pe o ocazie pentru un început nou într-un anumit aspect al vieţii lor.

Poate să fie din cauza calendarelor noi cu pozele lor lucioase, sau a agendelor şi planificatoarelor săptămânale cu paginile lor neîncepute. Poate să fie deoarece ştim că unii dintre apropiaţii noştri şi alte milioane de oameni din jurul lunii îşi vor face rezoluţii pentru Noul An şi îşi vor pune ţeluri mai înalte. Nu vrem să fim întrecuţi sau lăsaţi în urmă. Spune-i cum vrei – o trezire personală, un imbold către conştiinţa noastră colectivă, sau presiunea celor din jur – dar are efect… cel puţin pentru câteva zile. Ştim cu toţii cum stau lucrurile.

Anul acesta poate fi diferit. Anul acesta rezoluţiile tale pentru Noul An pot fi începutul unor schimbări minunate şi de durată, mai ales dacă Îl incluzi pe Dumnezeu în planurile tale şi lucrezi împreună cu El. Dacă motivaţia ta este să-I faci Lui pe plac mai presus de toate, atunci poţi fi sigur că El este foarte bucuros să te ajute să faci orice schimbare este necesară.[1 Ioan 5:14-15] Iar în timp ce face lucrul acesta, fiindcă te iubeşte şi vrea să fii fericit, va aduce şi alte lucruri bune în calea ta ca răspuns la rugăciunile tale grăite şi negrăite. Aceasta este promisiunea Sa! „Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima”.[Psalmul 37:4]

Şi nu lăsa să se termine cu tine. Află ce schimbări îşi doresc cei dragi ţie să realizeze şi ajută-i. Asta aduce satisfacţii!

Din partea tuturor celor de la revista ContactS, fie ca Dumnezeu să te binecuvânteze şi fie ca anul ce vine să fie pentru tine cel mai fericit şi mai bun an de până acum.