Iubirea din parcare

Știai că parcările noaptea pot fi foarte romantice? Mă refer la romantismul pe care l‑am trăit cu Iisus pe când mergeam prin parcare.

Ca să îmi fac mișcarea zilnică aveam două opțiuni: fie să merg la o sală de gimnastică unde era aer condiționat, fie să ies afară în căldură. Fiindcă eu răcesc foarte ușor am preferat să optez pentru căldura de afară. Totuși, și eu am o limită la câtă căldură pot să suport. Și fiindcă era o perioadă foarte călduroasă din an a trebuit să aștept până s‑a făcut mai răcoare – ceea ce a fost doar noaptea.

Am ieșit să‑mi fac mișcarea când era liniște și mai toată lumea era în pat. Fiindcă era târziu și nu prea cunoșteam zona am decis să stau prin parcare, fiindcă era luminată și păzită. Mi‑a luat cam cinci minute să parcurg în cerc toată parcarea, așa că am făcut mai multe ture pentru o mișcare consistentă.

Paznicul de noapte m‑a asigurat că eram în siguranță să merg prin parcare. Prezența lui vizibilă îmi reamintea de Dumnezeu, care era mereu aproape. Puteam să mă relaxez și să mă bucur de mișcare, știind că paznicul, Dumnezeu și îngerii Săi erau la datorie.

Dar să mă întorc la ideea de început: Ce era așa romantic în parcare? Era timpul meu personal de exerciții și de discuție cu Iisus, Cel care îmi cunoaște inima mai bine decât mă cunosc eu pe mine însămi. Totul era liniște, nimic ce să îmi distragă atenția, poate doar luna, care de fapt nu făcea decât să îmi amplifice trăirea.

Ei bine, mai era și un iepuraș care s‑a ascuns în iarbă când am trecut pe acolo. Nu părea înspăimântat – doar puțin curios. Stătea și el până târziu, ca și mine.

Trebuie să recunosc că nu mă încântă să privesc mașini. Pe de altă parte mașinile mi‑au dat un motiv de laudă către Iisus pentru toate avantajele și soluțiile vieții moderne.

Neatractivitatea mașinilor a fost compensată de frumusețea naturală a copacilor de pe marginea proprietății. Luminile parcării luminau frunzele, conferindu‑le un aspect dantelat și o nuanță aurie. Efectul luminii strălucind printre copaci era eteric, aproape magic. Contrastul dintre întuneric și lumina aurie crea un efect special care nu putea fi apreciat decât noaptea.

Ziua lucrurile par mai dure, mai rigide, mai pragmatice, mai utilitare, dar când întunericul nopții se îmbină cu luminile calde, totul se schimbă. Combinația parcă subliniază și evidențiază frumusețea care este deja aici. Defectele nu au dispărut; sunt acolo și vor fi evidente de lumina zilei, însă întunericul le maschează suficient cât să ne ajute să apreciem frumusețile care nu se văd ziua. Iubirea lui Dumnezeu se aseamănă mult cu asta. Pentru mine a fost o ilustrare a modului în care Iisus vede frumusețea din noi și alege să treacă cu vederea imperfecțiunile noastre.

Într‑o noapte am auzit cântecul unei păsărele, doar o dată. Nu l‑am mai auzit din nou. A fost un concert minunat cu diferite triluri – un dar special de care Domnul meu grijuliu a vrut să mă bucur.

Când merg noaptea prin această parcare am la mine MP3-ul cu tot felul de chestii interesante de ascultat, dar nu prea ajung să‑l pornesc fiindcă acesta este „timpul meu cu Iisus” și chiar Îi simt chemarea de iubire.

Vorbesc cu El despre multe lucruri. El îmi reamintește că frumusețea poate fi găsită și în parcări, dacă El este acolo. Mă reasigură că indiferent de situațiile în care ne aflăm, împreună putem scoate ceva frumos din ele.