De când L-am întâlnit pe Iisus viaţa mea a devenit precum o călătorie pe bicicletă; o bicicletă din aceea de două persoane, în care eu eram în faţă şi ghidam, iar Iisus era în spate şi mă ajuta la pedalat.

La un moment dat, nu-mi amintesc exact când, Iisus a sugerat să schimbăm locurile. De atunci viaţa nu a mai fost la fel. Iisus a făcut călătoria mai interesantă!

Când aveam eu controlul, ştiam drumul. Era un drum sigur şi previzibil, dar cam plictisitor – mergeam mereu pe calea cea mai scurtă. Dar când s-a urcat Iisus la ghidon, El ştia „scurtături lungi” minunate în sus, prin munţi, iar apoi coborâri la viteze ameţitoare. Tot ce puteam face eu era să mă ţin bine!

Nu vroiam să-I pun sub semnul întrebării hotărârile, însă o dată nu m-am putut abţine. „Nu crezi c-ar trebui să încetinim puţin? Sunt speriat”. El s-a întors către mine, mi-a zâmbit şi mi-a atins mâna spunând: „Este în regulă. Pedalează”.

Uneori mă temeam, deveneam îngrijorat şi Îl întrebam: „Unde mă duci?”.

„Este o surpriză” îmi spunea El râzând. Încet, încet am învăţat să am încredere în El. Am uitat de viaţa mea plictisitoare şi am acceptat aventura.

El m-a dus să întâlnesc oameni ce aveau calităţi care mie îmi lipseau – darul iubirii, al vindecării, al acceptării, al bucuriei. Ei mi-au dăruit şi mie daruri pe care să le iau cu mine în călătoria mea – călătoria noastră, a mea şi a Domnului – apoi ne-am continuat drumul. El obişnuia să-mi spună: „Dăruieşte mai departe din ce ai primit”. Deci aşa făceam. Însă atunci s-a întâmplat ceva ciudat. Cu cât dăruiam mai mult, cu atât mai mult aveam pentru mine şi aveam suficient ca să dăruiesc şi altor oameni pe care îi întâlneam în calea noastră. Iar povara noastră era în continuare uşoară.

La început nu am avut încredere în Iisus să-L las să-mi controleze viaţa. Am crezut că El o va distruge. Însă El ştie care sunt posibilităţile şi limitele bicicletei şi tot felul de şmecherii. El ştie cum să vireze brusc în viteză, cum să facă bicicleta să sară peste pietre, sau chiar să zboare când drumul dispărea de sub noi.

Acum învăţ să nu mă îngrijorez sau să vreau să preiau din nou controlul, în schimb să încerc să mă relaxez şi să mă bucur de privelişte, de briza rece pe faţă şi de minunata companie a însoţitorului meu.

Sunt în continuare momente când obosesc deoarece călătoria este lungă şi dificilă, însă Iisus îmi zâmbeşte şi îmi spune: „Pedalează”.