Frumusețe efemeră

Un prieten a menționat că se simte melancolic după o experiență frumoasă. Nu eram prea sigur la ce se referă. Dar când mi‑am reamintit cum m‑am simțit eu după un apus de soare magnific, după o zi fantastică sau după un spectacol emoționant, mi-am dat seama că și eu mă simt așa de multe ori.

Ce lucru ciudat, această combinație paradoxală între bucurie și tristețe referitor la lucrurile de care ne bucurăm. Oare ne reamintește de natura tranzitorie a acestor plăceri? Sentimentele sublime sunt doar pe moment iar apoi dispar în trecut – și rămân doar în amintirea noastră.

Acest sentiment misterios este universal. Japonezii îl numesc mono no aware, ce înseamnă „pasiunea din lucruri”. Este ceva ce ei trăiesc în fiecare an atunci când cireșii sunt în floare. Prin luna aprilie, oamenii ies la picnic sau se întâlnesc sub pomii înfloriți și cântă, meditează și savurează momentul, conștienți că totul va trece într‑o săptămână – două.

Japonezii încearcă să surprindă sezonul scurt al florilor de cireș, numit sakura, prin aranjamente florale, ceremonia ceaiului și în special prin poezia haiku, care este precum un instantaneu de natură care transmite un sentiment profund – de cele mai multe ori un gând dulce-amar.

Asu araba araba to omou sakura kana.
„Mâine și mâine
Vor mai fi oare?
Florile de cireș.”

Când am trăit în Iordania, momentul meu preferat din an era primăvara, atunci când veneau ploile și deșertul arid exploda într‑o simfonie de culori florale. Odată, am fost la deșertul Wadi Rum în timpul unei ploi rare și am fost uimit să văd cascadele ce curgeau abundent pe piscurile muntelui până în valea nisipoasă. Noi încercam să ne ferim de ploaie însă beduinii locali o iubeau și conduceau cu jeepurile lor în sus și-n jos prin râurile formate. Erau ca niște copii care se jucau în bălți. Știau că în curând lichidul prețios va fi absorbit de nisipul însetat.

În fiecare an erau o zi-două în care cădea zăpada și totul devenea alb. În acele zile speciale ne plimbam prin cartier ca să vedem pământescul transformat într‑o lume magică de zăpadă și gheață. Copiii făceau forturi din zăpadă și se bulgăreau toată ziua, bucurându‑se de fiecare minut. Următoarea zi ieșea soarele și totul dispărea.

Muzica și teatrul sunt și ele efemere în frumusețea lor. Probabil de aceea ne dăruiesc momente de bucurie pură și ne insuflă dorința de a păstra acele momente.

Biblia conține câteva imagini de frumusețe efemeră. Una de care îmi amintesc este în Isaia 40:8, unde spune „iarba se usucă, floarea cade”. Apoi continuă „dar Cuvântul Domnului rămâne în veac”.1 Biblia vorbește și despre viața noastră pe pământ ca fiind precum aburul – suntem aici pentru puțin timp apoi dispărem.2 Eu cred că Dumnezeu a făcut momentele minunate pe care le trăim – cât și întreaga noastră viață – în așa fel încât să învățăm să le apreciem și, mai important, să ne apreciem viața și să o folosim la maxim.

Totuși, Biblia ne încurajează că dragostea și Cuvântul lui Dumnezeu nu vor trece niciodată. Iisus ne‑a spus: „Nicidecum n‑am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi”.3 Trei dintre Evanghelii ne spun că: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”.4

Când înțelegi că plăcerile acestei vieți sunt trecătoare te ajută să te gândești la ceea ce contează cu adevărat. Există momente când mă simt ca un străin care trece prin viața aceasta de suferință dar și de minunății, însă mă ajută să știu că ceea ce este făcut din dragoste dăinuiește.

Recent i‑am dat fiicei mele unul dintre albumele de familie „spre păstrare”. Însă valiza în care se afla albumul s‑a pierdut pe avion! La început am fost devastat, până când mi‑am dat seama că acele momente surprinse în poze trăiesc în amintirile mele și în viețile copiilor mei, ceva ce nimeni nu poate pierde sau fura de la noi.

Eu cred că dacă reușim să canalizăm dragostea și Cuvântul lui Dumnezeu către alții, putem fi siguri că așa construim ceva durabil – ceva de care ne putem bucura pentru totdeauna și care nu va pieri niciodată.

  1. 1 Petru 1:25
  2. Vezi Iacov 4:14.
  3. Evrei 13:5
  4. Matei 24:35; Marcu 13:31; Luca 21:33