Fără răzbunare

Iisus și‑a început Predica de pe Munte cu Fericirile,1 care vorbesc despre binecuvântările celor săraci în duh, celor triști, celor smeriți, celor înfometați și însetați după neprihănire, celor iertători, celor curați la suflet, celor împăciuitori și a celor persecutați. El i‑a învățat cum trebuie să fie cei ce vor face parte din împărăția lui Dumnezeu. Apoi a trecut la alt subiect:

„Ați auzit că s‑a zis: ‘Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte’. Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci, oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce‑i și pe celălalt. Oricui vrea să se judece cu tine și să‑ți ia haina, lasă‑i și cămașa. Dacă te silește cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui ce‑ți cere dă‑i; și nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine”.2

Vechiul Testament spunea că dacă cineva îl rănea sau îl omora pe altul, pedeapsa trebuia să fie asemenea faptei.3 Acest concept de egalitate al faptei cu pedeapsa se numește lex talionis (legea talionului) prezentă și în alte coduri din vechime.

Scopul era stabilirea unui fundament pentru justiție, eliminarea dușmăniilor sângeroase când o persoană sau o familie luau legea în mâinile lor fiindcă se simțeau obligați să răzbune răul care li s‑a făcut lor sau rudelor lor. Lex talionis cerea o pedeapsă egală părții inculpate, astfel încât situația să fie soluționată.

Însă există și în Vechiul Testament afirmații asemănătoare cu ceea ce Iisus a promovat: „Să nu te răzbuni și să nu ții necaz pe copiii poporului tău. Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”.4 „Nu zice: ‘Cum mi‑a făcut el așa am să‑i fac și eu, îi voi răsplăti după faptele lui!’ ”.5

Să ne uităm la primul exemplu folosit de Iisus: „Oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce‑i și pe celălalt”.

Era considerată o mare insultă să fii lovit peste obraz, lucru pentru care puteai da pe cineva în judecată iar acesta era amendat. Pentru ca un dreptaci să lovească pe cineva pe obrazul drept însemna că trebuia să lovească cu dosul palmei, ceea ce era considerată o insultă și mai mare, iar pedeapsa era dublă. Deci, prin ceea ce spunea Iisus era că dacă cineva te dezonora (în cazul acesta lovindu‑te pe obraz cu dosul palmei) nu trebuia să cauți compensație monetară prin sistemul judiciar, ci să accepți insulta și să nu te răzbuni, ba chiar să oferi și obrazul stâng pentru o viitoare insultă.

Apoi Iisus vorbește în mod specific despre procesele legale: „Oricui vrea să se judece cu tine și să‑ți ia haina, lasă‑i și cămașa”.

Vorbește despre situația în care cineva este dat în judecată pentru haină, sau cămașă (mantaua). Iisus spune că în această situație persoana ar trebui să renunțe la haină sau la manta. Pentru mulți renunțarea la manta – ceea ce era de obicei mai groasă decât haina și avea rol dublu, de îmbrăcăminte cât și de pătură pe timpul nopții – era o mare dificultate. Conform Vechiului Testament nu era legal să ții mantaua cuiva peste noapte chiar dacă ai luat‑o de garanție pentru o datorie. Deci, după cum spunea Iisus, ar trebui să faci mai mult decât ți se cere și să îți dai mantaua chiar dacă urma să îți fie frig noaptea.6

Cel de‑al treilea exemplu era despre legea romană prin care oamenii popoarelor subjugate erau obligați prin lege să poarte o povară sau să facă un serviciu atunci când li se cerea: „Dacă te silește cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două”.

Faptul că o persoană trebuia să facă ceea ce îi cereau romanii se vede și când Simon din Cirene este obligat să ducă crucea lui Iisus.7

Iisus le spunea ucenicilor Săi că dacă cineva îi obliga la un astfel de serviciu, chiar și dușmanii, ei ar trebui să o facă, și chiar mai mult.

Cel de‑al patrulea exemplu nu are de‑a face cu ceva din sfera legală, ci se referă mai mult la situațiile de zi cu zi: „Celui ce‑ți cere dă‑i; și nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine”.

Iisus promovează generozitatea față de cei în nevoie, fie că aceștia sunt cerșetori sau cineva care împrumută bani de la tine. La fel ca în exemplele precedente El arată care ar trebui să fie atitudinea corectă a membrilor Împărăției lui Dumnezeu. Noi ar trebui să fim generoși și să dăm sau să împrumutăm cu bucurie. Asta nu înseamnă să dai tot ce ai la cerșetori, sau să‑ți împrumuți toți banii altora și să te sărăcești pe tine. Ideea este să dai cu atitudinea corectă, fără strângere de inimă. După cum scria și apostolul Pavel atunci când a făcut o colectă de fonduri pentru biserica săracă din Ierusalim: „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui, nu cu părere de rău sau de silă, căci ‘pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu’ ”.8

Prin aceste patru exemple Iisus aduce în discuție înclinația umană către egoism și auto-apărare, către răzbunare sau când cerem să ni se facă dreptate dacă credem că s‑a profitat de noi sau am fost insultați, sau răniți în vreun fel.

Iisus ne cere să urmăm principiul ‘fără răzbunare’ și ne învață să ne străduim să nu dăm ascultare dorinței firești de a ne proteja sau de a ne răzbuna pe cineva care ne‑a rănit, ne‑a insultat sau ne‑a făcut ceva rău. Noi, creștinii, prin harul lui Dumnezeu, suntem chemați să nu ne lăsăm influențați de jigniri și să nu ne modelăm răspunsul în funcție de acțiunile celorlalți.

Exemplul ofenselor majore precum haina și legea arată cum ar trebui să răspundă creștinul unei nedreptăți personale – fără spirit de răzbunare sau represalii. Asta nu înseamnă că creștinii nu ar putea și nu ar trebui să se folosească de sistemul judiciar atunci când drepturile lor sau ale altora sunt încălcate, mai ales în ceea ce privește viața, libertatea sau drepturile de bază ale omului.

Exemplul de a purta o povară ne învață că atunci când ni se cere ceva prin lege (atâta timp cât nu este imoral), ar trebui să ne străduim să o facem de bunăvoie și fără resentimente.

A da și a împrumuta celor care ne cer abordează atitudinea „ce‑i al meu este al meu” și „dacă dau din ce am s‑ar putea să nu mai am”. Din nou, Iisus nu susține să dai până nu mai rămâi cu nimic ca să devii și tu un cerșetor; El se referă la atitudinea noastră instinctivă de a ne preocupa în primul rând de noi înșine și la egoism. Poate că nu vom putea să dăm la toată lumea, dar dacă cineva are nevoie și avem posibilitatea să îl ajutăm, ar trebui să o facem. Mai ales dacă implică un frate sau o soră în credință, după cum scria apostolul Ioan: „Dar cine are bogățiile lumii acesteia și vede pe fratele său în nevoie și își închide inima față de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?”.9

În calitate de creștini, membrii ai Împărăției lui Dumnezeu, nouă ni se cere să ne depășim latura firească. Noi ar trebui să nu ne mai preocupăm de noi înșine și să trăim mai mult după principiul iubirii aproapelui ca pe noi înșine. Asta nu înseamnă să devenim „preșul” nimănui; este mai degrabă o provocare de a avea o atitudine iubitoare, milostivă și înțelegătoare și demnitatea de a trece unele lucruri cu vederea, de a accepta unele pierderi, fie de natură morală sau financiară. În loc de răzbunare și să căutăm să ne apărăm mândria, sau să căutăm întotdeauna ce este cel mai în interesul nostru, noi suntem chemați să iubim și să urmăm exemplul lui Iisus, care nu și‑a căutat propriile interese.

  1. Vezi Matei 5:3-12.
  2. Matei 5:38-42
  3. Vezi Exodul 21:23-25; Leviticul 24:19-20; Deuteronom 19:18-21.
  4. Leviticul 19:18
  5. Proverbe 24:29
  6. Vezi Exodul 22:25-27; Deuteronom 24:10-13.
  7. Vezi Matei 27:32
  8. 2 Corinteni 9:7
  9. 1 Ioan 3:17