Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu! – Matei 5:9

Noi, cei care muncim pentru pace, trebuie să nu ne clătinăm. Trebuie să continuăm să ne rugăm pentru pace, să acţionăm pentru pace oricum putem, trebuie să continuăm să vorbim pentru pace şi să trăim calea păcii; ca să-i inspirăm pe alţii trebuie să continuăm să ne gândim la pace şi să ştim că pacea este posibilă. – Peace Pilgrim (1908-1981), născut Mildred Lisette Norman, pacifistă şi activistă pentru pace

După cum spuneam, primul lucru este să fii sincer cu tine însuţi. Nu poţi avea niciodată un impact asupra societăţii dacă nu te-ai schimbat pe tine însuţi… Marii pacifişti sunt toţi cei cu integritate, cu sinceritate dar şi cu smerenie. – Nelson Mandela (n. 1918), om de stat sud-african şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1993.

Ucenicii lui Iisus au fost chemaţi să susţină pacea. Când Iisus i-a chemat atunci şi-au găsit pacea fiindcă El a fost pacea lor. Însă apoi li s-a spus că nu este suficient să aibă doar ei pacea ci să o şi creeze. – Dietrich Bonhoeffer (1906-1945), pastor luteran şi teolog german

Eu cred că toată suferinţa este cauzată de ignoranţă. Oamenii îşi aduc durerea asupra lor prin preocuparea lor egoistă de a fi fericiţi şi satisfăcuţi. Însă adevărata fericire provine din sentimentul de pace şi mulţumire, care la rândul lui poate fi atins prin cultivarea altruismului, iubirii şi compasiunii şi eliminarea ignoranţei, egoismului şi lăcomiei. – Al 14-lea Dalai Lama (n. 1935)

Dacă suntem liniştiţi, dacă suntem fericiţi, atunci putem zâmbi şi înflori precum o floare şi fiecare din familiile noastre, întreaga noastră societate, va beneficia de liniştea noastră. – Thich Nhat Hanh (n. 1926), călugăr budist vietnamez şi activist pentru pace

Dacă tu ai pace înseamnă că există puţină pace în lume. – Thomas Merton (1915-1968), scriitor şi mistic catolic anglo-american

Promovarea păcii este un proces de vindecare şi începe cu mine, dar nu se încheie aici. – Gene Knudsen Hoffman (1919-2010), scriitor şi activist pentru pace