Biblia ne spune că „mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”. 1 Însă majoritatea dintre noi s‑au întrebat, probabil, dacă rugăciunile noastre au într‑adevăr vreun efect, mai ales dacă ne‑am rugat mult și cu ardoare pentru o anumită situație dar nu am văzut rezultatul dorit.

Când am adunat materiale pentru acest număr al revistei am dat peste această ilustrare:

Într‑o fabrică era o bară de oțel de 225 kg suspendată cu un lanț. În apropierea ei era un dop normal de plută suspendat de un fir de mătase. „Când vom reveni aici” spuse ghidul grupului de vizitatori ai fabricii „veți vedea ceva aparent imposibil. Acest dop de plută va pune în mișcare bara de oțel”.

Ghidul porni un mecanism prin care dopul a început să lovească ușor dar repetat bara de oțel, care însă nu s‑a mișcat. Vizitatorii au privit câteva minute dopul lovind bara cu regularitate de pendul, apoi și‑au continuat turul. După zece minute bara a început să vibreze ușor, iar după o oră, când grupul s‑a reîntors, bara grea se balansa ca un pendul de ceas.

Deci, când vei mai simți că rugăciunile nu au niciun efect, amintește‑ți de dopul de plută. De cele mai multe ori oamenii și situațiile nu se schimbă peste noapte, chiar și după ce ne‑am rugat. Însă fiecare rugăciune este precum o altă lovitură a dopului de plută în bara de oțel. Pare să nu aibă niciun efect însă, în timp, vom observa modul în care Dumnezeu a lucrat, ca răspuns la rugăciunile noastre.

  1. Iacov 5:16