Dragostea pentru alţii face parte din natura Mea divină, iar când Mă primeşti pe Mine devine şi o parte din tine. Deşi îţi este dată fără vreo plată eşti totuşi responsabil să o pui în practică şi să o aplici. Cum? Pas cu pas, o faptă de bunătate urmată de o alta, apoi de o alta.

Le poţi arăta oamenilor dragostea Mea în multe feluri – prin iertare, prin milă, prin bunătate, consideraţie, grijă, înţelegere, cuvinte de iubire, cuvinte de încurajare, cuvinte de laudă, vorbind cu ei, ascultându-i, simpatizând cu ei, ajutându-i să-şi ducă povara şi dăruind din tine însuţi chiar şi atunci când se aşteaptă cel mai puţin de la tine sau o merită cel mai puţin.

De fiecare dată când îţi pasă de alţii şi traduci acest sentiment în fapte de bunătate devii puţin mai mult asemenea Mie. De fiecare dată când împarţi dragostea Mea, dragostea se va întoarce la tine. Cu cât dai mai multă dragoste Eu ţi-o voi da înapoi cu surplus; Eu voi turna dragostea Mea în tine din plin, încât vei avea mai multă dragoste de care să te bucuri şi pe care să o împarţi cu alţii. „Da-ţi şi vi se va da”. 1 Acesta este planul Meu pentru a dărui – cu cât dăruieşti mai mult cu atât mai mult vei primi.

  1. Luca 6:38