Darul lipsurilor

Anul trecut a fost un an dificil. Nu chiar oribil, dar obositor. Familia noastră s‑a confruntat cu multe dificultăți în ceea ce privește slujba, sănătatea și banii, iar eu speram ca anul acesta să fie mai ușor. Dar trebuie să‑ți spun și ce mă învață Dumnezeu chiar acum, fiindcă sunt niște lucruri minunate pe care le‑am câștigat din aceste dificultăți.

Într‑o zi eram în mod deosebit frustrată și descurajată din cauza lipsei banilor, din nou. Eram și foarte, foarte obosită. Simțeam că fac tot ce pot dar tot nu era suficient.

Mi‑am deschis Biblia la rugăciunea Tatăl Nostru: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă‑ne‑o nouă astăzi”.1 Ne prezintă ideea de dependență, că trebuie să mergem în fiecare zi la Dumnezeu pentru ceea ce avem nevoie în acea zi. Nu trebuie să alergăm noi încoace și încolo încercând să le rezolvăm singuri pe toate, ci să avem încredere că Dumnezeu ne va da suficient. În fiecare zi.

Nu este umilitor să depindem atât de mult de Dumnezeu? Oare nu sugerează că nu suntem destul de organizați? Sau poate chiar leneși și niște ratați? A trebuit să‑mi schimb părerea despre lipsuri și dorințe ca să văd lucrurile pe care Dumnezeu încerca să mi le arate. Lipsurile sunt ocazii de a mă apropia de Dumnezeu, de a învăța să mă încred în bunătatea Sa și nu în abilitățile mele.

Acestea nu se aplică doar la lipsurile financiare. Cum rămâne cu singurătatea? Sau cu dizabilitatea? Sau orice altceva ce îți provoacă un sentiment de goliciune? Am observat că ori de câte ori simt o lipsă, sau goliciune, prima mea reacție este să umplu acel vid ca să mă simt mai bine – cu prieteni, lucruri, distracție, realizări și „productivitate”. Însă acum sunt într‑o situație în care sunt forțată să mă uit la ce se întâmplă în inima și în viața mea. Mă duc la rădăcina unora din temerile mele – și alte chestii – și descopăr că sunt recunoscătoare pentru această ocazie de a progresa spiritual și pentru lipsa lucrurilor care îmi pot distrage atenția.

Pe parcursul anotimpurilor vieții uneori înflorim, alteori crengile noastre sunt golașe, iar rădăcinile noastre sunt forțate să meargă cât mai adânc ca să supraviețuiască iernii. Însă după iarnă vine întotdeauna primăvara. Dacă ești în anotimpul lipsurilor, poate că Dumnezeu folosește situația ca să‑ți arate bunătatea Sa. Poate dorește să‑ți arate credincioșia Sa și frumusețea dependenței de El. El este păstorul tău cel bun (și al meu), iar El va avea grijă de noi.

  1. Matei 6:11