Dacă îngrijești, va înflori

Ține de firea umană să tragem repede concluzii pe baza a ceea ce vedem și auzim și nu ne facem timp să aprofundăm lucrurile. „Vă uitați la înfățișare?”1 îi avertizează apostolul Pavel pe creștinii din Corint acum 2000 de ani în urmă.

Și Iisus a dat sfaturi în această privință: „Nu judecați după înfățișare”2 ne roagă El. Dar dacă am fi sinceri ar trebui să recunoaștem, majoritatea dintre noi, că tocmai așa am făcut, cel puțin uneori. Iată un citat care m‑a pus pe gânduri despre cum îi privesc eu pe alții:

„Ai nevoie de dragoste, speranță, credință și înțelegere ca să vezi posibilitățile din om și să crezi că există în el ceva mai mult decât se vede. Poate crezi că îl cunoști suficient de bine încât să știi că nu se mai poate schimba, dar dacă situația ar fi invers? Crezi că modul în care te văd și te tratează oamenii este o reprezentare corectă a ceea ce ești cu adevărat și a felului în care îți dorești să fii tratat?”3

Cu toții ne dorim aprecierea celor din jurul nostru. Câștigăm încredere când știm că ne sunt apreciate ideile. Cu toții am putea face mai multe ca să‑i ajutăm pe cei din jurul nostru să înflorească. Nu ne costă prea mult să arătăm încredere oamenilor. Și s-ar putea să fim plăcut surprinși să vedem ce se întâmplă cu cei care primesc puțină încredere.

Dacă dorim să vedem lumea și pe cei din jurul nostru că se schimbă, trebuie să începem prin a crede că ceilalți sunt mai mult decât ceea ce par a fi. Haideți să încurajăm binele din cei din jurul nostru, să‑i apreciem pentru ceea ce sunt și să le recunoaștem calitățile și talentele. Când le subliniem punctele bune, acele lucruri bune pot înflori și mai mult. De fapt, tot așa face și Dumnezeu cu noi: „Dumnezeu, Tatăl nostru, … ne‑a iubit și ne‑a dat prin harul Său o mângâiere veșnică și o bună nădejde”.4

  1. 2 Corinteni 10:7
  2. Ioan 7:24
  3. Autor necunoscut
  4. 2 Tesaloniceni 2:16-17