Volumul 15.08 | August 2014

  • Ajutor în momentele dificile

    Unul dintre aspectele cele mai dificile ale vieţii creştine este faptul că a fi ucenic al lui Iisus nu te face automat imun la încercările şi necazurile vieţii. Noi ştim că Dumnezeu este dragoste,1 însă şi cei care au credinţă în El suferă de boli, de răni, de dificultăţi financiare, de îngrijorare, de frică şi […]

  • În tandem cu Iisus

    De când L-am întâlnit pe Iisus viaţa mea a devenit precum o călătorie pe bicicletă; o bicicletă din aceea de două persoane, în care eu eram în faţă şi ghidam, iar Iisus era în spate şi mă ajuta la pedalat. La un moment dat, nu-mi amintesc exact când, Iisus a sugerat să schimbăm locurile. De […]

  • Cum îndurăm dificultatea

    În calitate de creştini noi nu suntem scutiţi de dificultăţile vieţii, deşi unii ar crede că ar trebui să fim. Dacă trăim cu ideea că credinţa noastră ar trebui să ne ferească de probleme, de greutăţi şi de suferinţă, atunci când lucrurile nu merg bine poate duce la ceva de genul – complexul martiriului, până […]

  • Reclădind o viaţă

    Prima oară când am întâlnit-o pe Nadia a fost cu şapte ani în urmă când o prietenă a adus-o la noi acasă pe la 10:00 seara. Era palidă; ochii îi erau afundaţi în orbite şi lipsiţi de strălucire; părul, îngrijit odinioară cu multă atenţie, era acum uscat şi deteriorat; iar hainele, expresia feţei şi limbajul […]

  • Un alt fel de siguranţă

    Nu se mai întorc niciodată! Îmi amintesc cum m-am simţit când am ajung în cele din urmă acasă. Eram singură, speriată şi nesigură. Am lucrat câţiva ani la un proiect social într-o ţară săracă din Asia de Sud. Fusesem ocupată şi am contribuit mult la acest proiect, însă activitatea nu depindea de mine; eu eram […]

  • Gâsca singuratică

    Lacul de lângă casa mea este o privelişte liniştită, contemplativă, perfectă pentru momentele de meditaţie. Într-o zi, când treceam printr-un moment mai dificil în viaţă, m-am aşezat pe ponton ca să citesc, cu un sentiment de singurătate şi cu nevoia de răspunsuri – sau cel puţin de un semn al prezenţei lui Dumnezeu, ceva care […]

  • O semnificaţie mai profundă

    În copilărie eram retrasă, cu o teamă acută de socializare şi nu aveam nici un prieten apropiat. Doream să am pe cineva faţă de care să mă simt suficient de confortabil încât să-i împărtăşesc orice şi care să nu se teamă să-mi spună toate secretele ei – o prietenie în care să fiu înţeleasă şi […]

  • Liniştea

    În ultima vreme am cam tot avut de-a face cu moartea. Socrul meu a murit cu o lună înainte de a împlini 99 de ani. Eu şi soţia şi cumnatul meu am stat cu el în ultimele cinci luni. Fusese un bătrân distins care dorea să trăiască până la 100 de ani însă trupul lui […]

  • Liz

    Liz a fost cea mai bună prietenă a mamei mele. O cunoşteam de la clubul de tenis unde lucram după şcoală şi în weekend. Ea îşi făcea timp să vorbească cu mine ca între prieteni şi de aceea o apreciam foarte mult. În anii ’60 m-am transformat, dinrt-un puşti conservator, timid, de clasă mijlocie am […]

  • Ceea ce urmează

    Este imposibil ca ceva atât de natural, atât de necesar şi atât de universal precum moartea să fi fost conceput de Providenţă ca ceva rău pentru omenire. – Jonathan Swift (1557–1745) Noi privim moartea ca ceva ce distruge în loc să ne gândim la Hristos care a venit să salveze. Ne gândim la moarte ca […]

  • Să fii acolo

    [El] ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz. – 2 Corinteni 1:4  Dacă cei dragi nouă emigrează în cealaltă parte a lumii şi nu mai avem nici o legătură cu ei este firesc […]

  • Un loc special

    Când am fost pe pământ, le-am spus ucenicilor Meu că voi pregăti un loc în care să fim împreună pentru totdeauna.1 Acest loc este pentru toţi aceia dintre voi care M-aţi invitat în inimile şi în vieţile voastre şi doresc să fie cel mai minunat loc care a existat vreodată, perfect din toate punctele de […]