Ai fost vreodată blocat în spatele unui camion în mijlocul traficului la oră de vârf? Camioanele murdare, încărcate cu tot felul de metale ruginite și fumul înecăcios de la eșapament sunt o priveliște obișnuită în Africa. Nu este deloc plăcut să te nimerești în spatele unuia dintre acestea în trafic.

M‑am nimerit să aud discuția a doi șoferi despre lucrul acesta. Primul șofer spunea că dacă i se întâmplă așa ceva face orice să scape, chiar să schimbe benzile în mijlocul traficului aglomerat.

Însă celălalt șofer avea o abordare total diferită. Când se nimerea în spatele unui camion își închidea geamurile și stătea aproape de mamutul din fața lui. Experiența l‑a învățat, spuse el, că în hărmălaia de claxoane din intersecție, când se face verde, camionul masiv claxona cel mai tare și își croia drumul prin confuzia traficului. Iar el nu făcea decât să se țină aproape de camion și să îl urmeze.

Mi‑am dat seama că și eu priveam problemele din viața mea precum camionul groaznic, care îmi blochează priveliștea și îmi poluează atmosfera. Sunt în mijlocul blocajului de trafic al problemelor mele zilnice când apare și un monstru care amplifică confuzia. Dar învăț să apreciez punctul de vedere al celui de‑al doilea șofer.

Deși fiecare dintre noi știm cât de neplăcute și frustrante sunt problemele, s‑ar putea ca tocmai această dificultate să ne croiască o cale nouă și să ne propulseze mai repede înainte pe drumul vieții.

Iată ce spune Romani 5:3 „Ne bucurăm chiar și în necazurile noastre; căci știm că necazul aduce răbdare”.

Și, de fapt, drumul vieții nu este blocat pentru totdeauna. Dumnezeu creează întotdeauna o ocazie pentru a depăși acel camion problemă odată ce a servit scopului de a ne ajuta prin traficul vieții!