Ca un roller coaster

Îmi amintesc că aveam cam 14 ani când m‑am dat prima oară pe un roller coaster. În timp ce vagonașele urcau prima rampă și tot sângele mi s‑a dus în picioare, îmi amintesc că m‑am întrebat: Ce m‑a apucat să fac asta? Apoi a urmat succesiunea amețitoare de urcușuri și coborâșuri, fără oprire și fără șansă de ieșire. Singura mea opțiune era să mă țin strâns și să termin cursa.

Primele luni după ce L‑am primit pe Iisus ca Mântuitor au fost precum un roller coaster. Câteodată eram sus, iar câteodată eram jos – foarte jos! Uneori, când „vagonelul” meu urca, mă gândeam Minunat, lucrurile merg din ce în ce mai bine! Am fericirea garantată! Dar ajungeam la un vârf, o mică pauză, după care plonjam în adâncurile îndoielii și deziluziei. Încă nu învățasem ce înseamnă „umblăm prin credință, nu prin vedere”1, că trebuia să‑mi atașez vagonul la promisiunile neschimbate ale lui Dumnezeu și nu la sentimentele mele mereu schimbătoare.

În zilele fericite de „urcare” simțeam că am făcut ceva bine. Poate am fost excepțional de smerit sau pe calea lui Dumnezeu. Orice ar fi fost, dar mă catapulta peste o anumită limitare invizibilă și mă îndrepta spre un nivel mai ridicat de spiritualitate, lăsând în urmă pământenii de rând. Simțeam că sunt în vârful lumii și eram mândru de mine. Parcă cucerisem Everestul!

Dar, invariabil, tocmai când mă simțeam mândru de așa-zisul meu progres spiritual, reveneam la adevăratul eu, cu problemele mele cât se poate de reale. Spre dezamăgirea mea îmi dădeam seama că încă nu îl atinsesem. De-abia dacă ajunsesem la un vârfuleț – unul din seria lungă de suișuri și coborâșuri fiindcă mi‑am bazat viața spirituală pe sentimente, precum un roller coaster cu bucle și bucle și viraje neașteptate.

În cele din urmă, la capătul traseului, complet amețit, am fost uimit să aflu că Dumnezeu încă mă iubește! S‑a comportat precum un tată, m‑a luat în brațe, m‑a reasigurat că totul va fi bine și m‑a cărat până ce mi‑a trecut greața sentimentului de eșec.

Doar după câteva astfel de curse am putut să văd clar cât de reală este dragostea necondiționată a lui Dumnezeu. Indiferent cât de jos cădeam sau cât de sus credeam că sunt, dragostea Lui rămânea constantă. Oricând atingeam fundul gropii iar apoi mă rugam, mă simțeam învăluit de sentimentele de liniște, de siguranță și de acceptare. Ca și cum El m‑ar fi ridicat, m‑ar fi scuturat de praf, m‑ar fi sărutat pe frunte și m‑ar fi bătut pe umăr, apoi m‑ar fi pus pe terenul solid al Cuvântului Său și m‑ar fi pus pe calea cea bună – întotdeauna cu un zâmbet iubitor și cu un cuvânt de încurajare. Versetul „Dumnezeu este dragoste”2 a prins un cu totul nou înțeles.

În final am învățat că eforturile mele de a atinge o stare auto-definită de spiritualitate nu făceau decât să Îl împiedice pe Dumnezeu de a‑mi direcționa viața. După ce am înțeles asta nu am mai încercat așa de tare să fiu într‑un anumit fel și am început să mă încred că El, de fapt, avea totul sub control și mă va ajuta să fiu ceea ce dorea El ca eu să fiu.

Mi‑a luat câțiva ani să înțeleg ce este adevărata spiritualitate și că țelul nu era să fii „acolo sus”. Adevărata smerenie era să văd că nu puteam fără intervenția iubitoare a lui Dumnezeu în viața mea, iar adevărata religie era să dau și altora dragostea Lui.

Acum, ori de câte ori văd un roller coaster mă opresc și spun o rugăciune de mulțumire lui Dumnezeu pentru dragostea și răbdarea Sa și pentru Cuvântul Său care m‑a dat jos din roller coaster-ul sentimentelor și a spiritualității auto-definite și m‑a pus pe calea cea bună – cărarea cea dreaptă și îngustă care duce spre viața dumnezeiască cu El, acum și pentru totdeauna!

Dumnezeu nu ne iubește fiindcă suntem buni sau dacă lucrăm din greu pentru El. El ne iubește deoarece dragostea este esența caracterului Său și fiindcă așa alege El să procedeze. Iar El alege să își extindă invitația către fiecare dintre noi: „Voi toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n‑are bani! Veniți și cumpărați vin și lapte fără bani și fără plată!… Vă voi da tuturor dragostea desăvârșită pe care am promis‑o”3 Poți accepta invitația Lui chiar acum:

Dragă Iisus, accept dragostea și invitația Ta. Te rog să vii în viața mea și să mă ierți de lucrurile rele pe care le‑am făcut. Ajută‑mă să Te iubesc pe Tine și să‑i iubesc pe alții. Amin.

  1. 2 Corinteni 5:7
  2. 1 Ioan 4:8
  3. Isaia 55:1,3 traducere din engleză