Apostolul Pavel a vorbit despre bogăție în 1 Timotei 6:8-10: „Dacă avem cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite  și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; și unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință și s‑au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri”. Nu este nimic rău în a avea bani, însă iubirea de bani este rea. Abundența banilor sau lipsa lor este de mai puțină importanță în comparație cu starea noastră spirituală.

În cultura evreiască sărăcia și chiar dizabilitatea erau de obicei privite ca rezultat al vreunui păcat comis de acel om. În Ioan 9:1-3, apostolii L‑au întrebat pe Iisus: „Învățătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s‑a născut orb?” Iisus a răspuns: „N‑a păcătuit nici omul acesta nici părinții lui; ci s‑a născut așa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”.

În vreme ce firea umană atribuie sărăcia sau slăbiciunea vreunei fapte rele a persoanei în cauză,

Dumnezeu poate și chiar folosește asemenea circumstanțe pentru a‑și împlini planul Său perfect.

Povestea cu tânărul bogat din Marcu 10:17-22 arată cum pot bogățiile să fie un obstacol spiritual. Iisus îi spusese tânărului să își vândă posesiunile, să dea banii săracilor, iar apoi să Îl urmeze pe El. Omul se îndepărtă trist pentru că avea o avere mare. În cazul acestea averea a fost un lucru negativ deoarece l‑a împiedicat pe bărbatul respectiv să Îl urmeze pe Hristos. El și‑a iubit banii mai mult decât L‑a iubit pe Iisus.

Deși mulți psalmi și proverbe vorbesc foarte pragmatic despre beneficiile bogăției și despre chinurile sărăciei, Biblia exprimă clar că atât sărăcia cât și bogăția pot fi voia lui Dumnezeu și o binecuvântare de la Dumnezeu. Iisus a trăit în condiții destul de sărăcăcioase; Solomon a fost binecuvântat cu o avere semnificativă. Regele David a avut un început modest și a sfârșit cu o mare avere. Apostolii L‑au urmat pe Hristos prin persecuții până la martiriu; ei nu au fost priviți ca fiind bogați însă au folosit tot ce aveau pentru a‑L propovădui pe Hristos. 1 „Bogatul și săracul se întâlnesc: Domnul i‑a făcut și pe unul și pe altul”. 2

Omul vede din perspectiva umană bogăția ca pe o binecuvântare și sărăcia ca pe un blestem. Planul lui Dumnezeu este mult mai amplu și folosește atât bogăția cât și sărăcia pentru a împlini voia Sa. Noi trebuie să evităm tentația de a vedea bogăția ca fiind singura formă de binecuvântare de la Dumnezeu și să fim mulțumiți în orice situație, știind că binecuvântările lui Dumnezeu nu sunt definite doar de posesiunile noastre materiale, din această lume, ci și prin împlinirea lor într‑o împărăție care nu este din această lume. 

Acest articol este preluat cu mulțumiri de la GotQuestions.org 3

  1. Vezi Luca 18:28.
  2. Proverbe 22:2
  3. https://gotquestions.org/poor-vs-rich.html