În momentele cele mai furtunoase din viețile noastre, ne concentrăm atât de mult ca să găsim o cale de scăpare încât uităm complet care este cel mai de încredere și mai adevărat adăpost.
Noaptea trecută nu aveam deloc somn. Treceam prin clipe de mare descurajare, de îndoială și de frustrare. Eram agitat cu mintea și cu trupul. Numai așa puteam să-mi țin mintea sub control să nu o ia razna.
Afară ploua destul de tare. Deși eram adăpostit fizic, uscat și la căldură în casă, sufletul meu simțea exact opusul. Ploaia de afară cădea la unison cu dificultățile continue cu care mă confruntam de ceva vreme. În suflet mă simțeam expus și neprotejat de vânturile reci, ud până la piele de ploaia care părea că nu se mai oprește.
Îmi pierdeam repede speranța iar credința mea începea să pâlpâie tot mai încet. I-am spus lui Dumnezeu că îmi doream din toată inima să rezist și să fiu credincios, dar că asta va fi cu putință doar cu ajutorul Său. Apoi am așteptat puțin în liniște.
Răspunsul pe care l-am primit a fost oarecum neașteptat. Am fost îndrumat să ascult cântecul „Hiding Place”(„Adăpostul”) de Steven Curtis Chapman.
Am pornit cântecul, fără să mă aștept la prea mult. Oricum îl știam pe de rost. Și totuși, fiecare cuvânt mi-a mers la suflet precum o ceașcă de cafea caldă într-o zi rece și ploioasă, sau precum senzația pe care o ai când, de la frigul iernii, intri într-un loc călduros.
Nu îți cer să îmi iei necazul, Doamne.
Căci prin furtuna vieții învăț să mă încred în Tine.
Dar îți multumesc pentru cuvântul dat,
Și pentru dragostea cu care sunt înconjurat.
Tu ești adăpostirea mea,
Sunt în siguranță în îmbrățișarea Ta,
Sunt protejat de furtuna grea.
Când apele sporesc,
Și alerg să mă protejez,
În Tine, Doamne, adăpostul îmi găsesc.
Pe măsură ce cântecul se continua Dumnezeu îmi vorbea. Îți găsești și tu adăpostul în promisiunile și în dragotea Mea? Sau ești prea ocupat căutând și sperând la o cale de scăpare din toate astea?
Eu chiar asta făceam. Speram și mă rugam să fiu salvat din această situație, în loc să folosesc Cuvâtul și dragostea lui Dumnezeu pentru mine ca adăpost, așa cum trebuia să o fac. Nu-i de mirare că mă simțeam atât de expus și de vulnerabil.
Problema nu este că Eu nu pot sau că nu te voi scoate cumva din această situație, a continuat El să-mi vorbească inimii mele. Însă între timp, lasă-Mă să-ți fiu refugiul și adăpostul pe care l-am promis să fiu pentru tine până ce trece furtuna.
Cu aceste cuvinte mi-au venit în minte o serie de promisiuni pe care le știam de foarte mult timp.
„Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor. Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii”. 1
„La umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, până vor trece nenorocirile”. 2
„Dumnezeul cel Veşnic este un loc de adăpost şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare”. 3
Niciuna dintre aceste promisiuni nu vorbește despre „eliberare” din necaz, deși Dumnezeu poate și chiar ne eliberează în funcție de voia Sa. Însă mai important este că El este „adăpostul” nostru când trecem prin încercări și dificultăți. Precum ar fi să găsești o clădire în timpul unei furtuni; aceasta nu va face ca furtuna să înceteze însă îți va oferi adăpost în timpul furtunii.
Cu această nouă perspectivă asupra furtunilor pot să mă încred acum complet în Iisus și să mă bazez pe El să-mi fie adăpost pe tot parcursul furtunii și să las deznodământul final în mâinile Sale.